Atitudini in vreme de prigoana
Psalmul 119: 161- 168
Oamenii lui Dumnezeu au fost dusmaniti si dispretuiti de lume inca din cele mai vechi
timpuri. Daca oamenii Il desconsidera pe Dumnezeul adevarat si viu, cu-atat mai mult ne vor desconsidera pe noi, care suntem doar niste pamanteni... Chiar Domnul Isus ne avertizeaza ca in lume vom avea necazuri, ca oamenii ne vor ocari din pricina Numelui Sau, insa pe langa faptul ca ne incurajeaza sa indraznim, ne spune ca va fi ferice de noi cand vom suferi din cauza credintei. Atunci cand vremurile sunt grele, se vede lamurit credinta noastra. Nu stiu ce s-ar intampla daca am trai vremi de persecutie, de prigonire a crestinilor. Cert este ca noi trebuie sa ne uitam bine la sfarsitul felului de vietuire a inaintasilor nostri, si sa le urmam credinta acestor oameni care au suferit atat de mult pentru Numele Domnului si unii dintre ei si-au dat chiar viata.
Poate ca nu vom fi nevoiti vreodata da suferim intr-atat, insa nu trebuie sa uitam ca lumea nu
ne iubeste si ca vom intampina intotdeauna "prigoniri" mai mici sau mai mari.
Psalmii ne vorbesc mereu despre prigonitori, cei ce vor sa ia viata credinciosilor lui Dumnezeu, cei ce dispretuiesc Cuvantul si iubesc rautatea. Psalmul 119 vorbeste de asemenea despre un credincios prigonit, urat de ceilalti, despre oameni rai care vor sa ia viata credinciosului. Ceea ce avem de invatat despre acest subiect din Psalmul 119 am identificat in versetele 161- 168. Este vorba despre atitudinea corecta a unui credincios prigonit, virtutile credinciosului. Eroii credintei au cladit viata lor pe acesti stalpi. Temelia este credinta, iar pe acesti stalpi (virtuti) se poate cladi fara teama o viata, dar nu orice fel de viata, ci o traire incununata de Domnul.
Curajul. Curajul este fundatia pe care se cladesc toate celelalte virtuti si valori
personale si doar curajul poate face ca acestea sa fie reale.
Curajul inseamna de fapt sa stii de cine sa iti fie frica. Psalmistul este unul dintre
acei care stiu acest lucru. El se teme numai de Dumnezeu: Niste voievozi ma prigonesc fara temei, dar inima mea nu tremura decat de cuvintele Tale. Este obligatoriu ca in orice situatie sa ne temem de Dumnezeu, si nu de oameni.
Domnul Isus ne avertizeaza sa nu ne temem de cei ce pot ucide trupul. Atunci cand lumea ne uraste nu trebuie sa ne fie frica. Unii crestini fac voia lumii de teama sau poate de rusine. Dar crestinul autentic este acela care nu se rusineaza de Numele Domnului si chiar in vreme de prigoana Il marturiseste pe El. Avem un exemplu de curaj in apostoli: Petru si apostolii ceilalti, drept raspuns, i-au zis: Si in fiecare zi, in Templu si acasa, nu incetau sa invete pe oameni, si sa vesteasca Evanghelia lui Isus Hristos. (F.A. 5:42)"Trebuie sa ascultam mai mult de Dumnezeu decat de oameni! (F. A. 5:29)
Bucuria. Bucuria este steagul ce flutura deasupra palatului cant imparatul este in palat. (Billy Graham) Intr-adevar atunci cand Domnul este Imparatul vietii noastre suntem plini de bucurie chiar si in suferintele noastre. Domnul Isus spune in Predica de pe munte: Ferice va fi de voi
cand, din pricina Mea, oamenii va vor ocari, va vor prigoni, si vor spune tot felul de lucruri rele si neadevarate impotriva voastra! Bucurati-va si inveseliti-va,pentru ca rasplata voastra este mare in ceruri; caci tot asa au prigonit pe proorocii, care au fost inainte de voi. (Matei 5) Termenul folosit de Domnul Isus pentru a numi aceasta bucurie a fost "makarios" si inseamna"plin de bucurie dumnezeiasca"- in opozitie cu "eudaimonia", fericirea omeneasca trecatoare. Si aici ii putem da exemplu pe apostoli, care in vreme de prigoana, de suferinta se bucurau in Domnul: Ei au plecat dinaintea Soborului, si s-au bucurat ca au fost invredniciti sa fie batjocoriti, pentru Numele Lui.(F.A. 5:41) Psalmistul de asemenea este bucuros, in ciuda faptului ca este prigonit: Ma bucur de Cuvantul Tau, ca cel ce gaseste o mare prada.
Adevarul. Un crestin adevarat iubeste si spune adevarul: Urasc si nu pot suferi minciuna, dar iubesc Legea Ta. Atunci cand omul este batjocorit ca este crestin, este ispitit sa minta. Un exemplu este Petru, care a tagaduit de trei ori, lepadandu-se de Fiul lui Dumnezeu. Sa nu spunem
niciodata "Nu Il cunosc!", ci sa marturisim mereu adevarul Cuvantului care zice ca El este Domn si Mantuitor. Apostolii, printre care si Petru, cel care s-a lepadat, au marturisit acest adevar cu toata indrazneala. Iata inca un exemplu din Faptele Apostolilor, capitolul 8, vs. 35, unde invatam ca in orice vreme si oricui sa-L propovaduim pe Isus: Atunci Filip a luat cuvantul, a inceput de la Scriptura aceasta, si i-a propovaduit pe Isus.
Lauda. Dumnezeu merita sa fie laudat, ba mai mult, Dumnezeu ne cere sa Il laudam.De cele mai multe ori insa Il laudam atunci cand ne merge bine, iar cand avem necazuri cartim impotriva Lui. Versetul 164 din psalmul de fata puncteaza un alt stalp al vietii credinciosului in vreme de prigoana: De sapte ori pe zi Te laud, din pricina legilor Tale celor drepte. Extraordinar! Este extraordinar sa-L poti lauda pe Dumnezeu pana si in suferinta. Acest lucru inseamna ca esti un credincios adevarat, un implinitor al Cuvantului. Avem un model minunat despre ce inseamna "a lauda pe Domnul" si in apostoli: Dupa ce le-au dat multe lovituri, i-au aruncat in temnita, si au dat in grija temnicerului sa-i pazeasca bine. Temnicerul, caunul care primise o astfel de porunca, i-a aruncat in temnita dinauntru, si le-a bagat picioarele in butuci. Pe la miezul noptii, Pavel si Sila se rugau,si cantau cantari de lauda lui Dumnezeu; iar cei inchisi ii ascultau.(F. A. 16: 23- 25)
Pacea. " Va dau pacea Mea!", a spus Domnul Isus in Ioan 14:27. Pacea sfanta
este un rod al curatiei, este prinosul impacarii cu Dumnezeu pe baza iertarii si infierii. Ea ne ofera echilibru, liniste, putere. Daca avem pacea lui Hristos suntem in siguranta intr-o lume nesigura, zbuciumata. Trairea in pace cu cineva inseamna de fapt reactia noastra la conflictele cu cei din jur, iar a avea pace in inima inseamna a sta linistiti stiind ca suntem in Mana Lui deTata:
Multa pace au cei ce iubesc Legea Ta, si nu li se intampla nici o nenorocire.
Pacea se dobandeste in urma iertarii pacatelor, a curatirii si a infierii.
Nadejdea. Crestinul e un poet, un visator fericit apartinand locurilor ceresti: El ne-a inviat impreuna, si ne-a pus sa sedem impreuna in locurile ceresti, in Hristos Isus,... (Efes. 2:6), ancorat puternic totusi in elementul cotidian pamantesc. El are o nadejde vie in stralucirea ce
va sa vina, a cerurilor si a pamantului nou si are incredere in competenta lui
Dumnezeu de a dirija "soarta": Eu nadajduiesc in mantuirea Ta, Doamne, si implinesc
poruncile Tale. Daca intr-adevar i-ai incredintat Lui destinul tau, fii de acord cu Dumnezeu oricand, primind voia Lui. Stefan, asociindu-se cu Dumnezeu in ploaia de pietre a vazut cerul deschis, intreaga scena fiind de fapt un episod al slavei: Dar Stefan, plin de Duhul Sfant, si-a pironit ochii spre cer,a vazut slava lui Dumnezeu, si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu; (F. A. 7:55)
Dragostea. Iubirea de Dumnezeu si totodata fata de Cuvant ne tine in picioare in vreme de suferinta. Aceasta dragoste trebuie sa fie una neconditionata, adica sa iubim oricand si "indiferent daca...". Psalmistul spune mai departe: Sufletul meu tine invataturile Tale, si le iubesc mult de tot! El iubeste invatatura Cuvantului lui Dumnezeu. A-l iubi pe
Dumnezeu inseamna a pretui si a infaptui invataturile Cuvantului pentru ca dragostea
crestina are ca o satura Adevarul, deci ea nu se poate bucura decat de neprihanire si adevar. Dragostea adevarata ne invata adevarata comportare pentru ca dragostea este: indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de nelegiuire, ci se bucura de adevar, acopera totul, crede totul, nadajduieste totul, sufera totu l( 1 Cor. 13). Si pentru ca sufera totul, ea este un stalp important in momentele de suferinta, pentru ca prin dragoste sa ramai in El.
Intelepciunea. "Cine nu are intelepciune, chiar daca are multa invatatura, nu-i cunoaste folosul, asa cum nu cunoaste lingura gustul mancarii". (Mahabharata) Versetul 168
sublinieaza un lucru interesant. Punctam in versetul anterioare iubirea invataturii, a Cuvantului. Un om invatat este intr-adevar un om care citeste,mediteaza, exprima idei, sentimente si instruieste pe altii. Dar un om intelepteste cel care pazeste: Pazesc poruncile si invataturile Tale, caci toate caile mele sunt inaintea Ta. Versetul 168 ne arata ca acest om nu este doar un cunoscator, ci si un implinitor al Cuvantului. Deci nu este doar un invatat, ci este si un intelept.
Pilda celor zece fecioare ne demonstreaza magnificul rol al intelepciunii. Destinul diferit al
fecioarelor neintelepte fata de cel al fecioarelor intelepte ne arata ca pentru crestini intelepciunea nu este o poleiala de lux care poate eventual sa lipseasca, ci o virtute cruciala. Ca una dintre cele mai mari insusiri ale lui Dumnezeu Insusi, intelepciunea ii este data in dar omului iubit de El.
Cladeste-ti viata pe temelia CREDINTEI si numara-ti bine STALPII! Sa nu lipseasca vreunul,caci deasupra lor, Domnul va aseza o CUNUNA.
----- Original Message -----
From: OM Ailenei
No comments:
Post a Comment