UN STRES PREFERAT -Înghesuit între două bucurii!

Înghesuit

între două

bucurii!

noiembrie 12, 2009 de vesteabuna

“Sunt strâns din două părţi: aş dori să mă mut şi să fiu împreună cu Cristos, căci ar fi cu mult mai bine dar, pentru voi, este mai de trebuinţă să rămân în trup. Şi sunt încredinţat şi ştiu că voi rămâne şi voi trăi cu voi toţi, pentru înaintarea şi bucuria credinţei voastre…” Filipeni 1:23-25

Ăsta da stres. Să nu şti ce să alegi dintre două bucurii. Amândouă abia să le aştepţi, oricare să te entuziasmeze şi să te energizeze.

Har e şi numai o bucurie, “bucuria care-I era pusă înainte…”, destul să-ţi fie de ideal, viziune, să te facă să suferi şi să mori, dar două? Pentru a vedea bucuria sunt necesari ochi deschişi . Ca să vezi amândouă bucuriile, trebuie ochi tare curaţi şi multă lumină (părtăşie frăţească).

Hai să ne uităm puţin la bucuria credinţei, nu o putem defini ca CE ESTE, ci ca CINE ESTE?

“…..preaiubiţii şi mult doriţii mei fraţi, bucuria şi cununa mea, rămâneţi ASTFEL tari în Domnul, preaiubiţilor …” Filipeni 4:1
“…Cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea Lui? Da, voi sunteţi slava şi bucuria noastră (1Tes.2:19-20).”

Bucuria sunt fraţii, ADUNAREA, cei în care Dumnezeu şi-a ascuns bogăţiile. Gramatică insuficientă. “Lumea nu ne cunoaşte…”

Mie-mi place sa stau printre bucurii, sa ma delectez printre fraţi, să-i ascult şi sa “gust” din roadele pomului bun, pacea, bucuria, dragostea, răbdarea, etc. Oricât mi-aş adânci privirile în legea desăvârşită, nu voi vedea altceva, ci dimpotrivă voi vedea tot mai desluşit pe Domnul Isus, ca adunare, ca trup, ca părtăşie, pe fraţi, ca bucurie, ca slavă şi ca cunună. Una cu ei, una cu Hristos, slujindu-le, slujesc pe Hristos. Cei ce vor să facă adunarea slavită şi răscumpărată asemenea lumii, se leapadă de Har şi se afundă in întunericul fără bucurie şi fără slavă. Se duc înapoi, lipsiţi de Soare, ţin un crez amestecat, spre un sfârşit întunecos.

Pe calea ce-am pornit odată,
atraşi de glasul lui Isus,
păşim acum o mică ceată,
cei mulţi, întorşi-napoi, s-au dus.
Şi amintirea lor ne doare,

privind cum intră în amurg,
lipsiţi de-al Vieţii Veşnic Soare,
de-aceea lacrimi vii ne curg!

Veneau mulţimi odinioară,
cântând cântări, uniţi în glas.
Părea o dulce primăvară,
dar azi puţini au mai rămas !

Cuvântul Tău cel sfânt, Isuse,
nu-l mai doresc cum l-ai lăsat.
Răstălmăcesc-a-Tale spuse,
şi ţin un crez amestecat.

Uitată-i calea crucii Tale,
păşesc pe-un drum ce duce-n jos,
un drum de zbucium şi de jale,
şi c-un sfârşit întunecos !

Trimite-Ţi mila Ta divină
spre toţi cei noi, întorşi acum,
şi-ajută-le deplin să vină,
Isus, pe singurul Tău drum !(NM, Cântările Harului 10, nr.281)

http://vesteabuna.wordpress.com/