SI TOTUSI... DESPRE SPERANTA CELOR PIERDUTI CAPITOLUL 7

SI TOTUSI...

DESPRE SPERANTA CELOR PIERDUTI CAPITOLUL 7

Fapte 17:34

Rasul acid al intelectualilor cadea asupra lui ca o cenusa vulcanica—fierbinteala, uscaciune si moarte. Cat a asteptat acest moment si s-a pregatit pentru el, nu doar de la convertirea sa in Siria, ci intreaga lui viata. Putini din generatia lui erau asa de pregatiti ca el. In stare sa citeze din marii poeti-filozofi clasici ai grecilor, cum numai unii membri de exceptie ai Areopagului erau in stare, statea acum fata in fata cu elita, la ei acasa, si facuse si pe unii scumpi la vedere sa fie prezenti.

In spatele sau avea o viata de credinta radicala si suferinta. A avut de a face si cu cei din Corint, imorali notorii. Insa aici, aici in Atena, aici in fata acestei renumite galerii intelectuale chiar pe Cimpul lui Marte, Pavel a nadajduit sa ajunga la sufletul lor prin intermediul intelectului, s-a asteptat sa gaseasca o identificare cu cultura lor si sa-i poata intoarce la Mesia. In loc de asta, ei rad. Rad! Lovirea cu pietre, bataile si inchisoarea nu l-au durut atat de amarnic cat atitudinea acestor oameni straluciti.

In comparatie cu ce s-a intamplat in Filipi, Efes si Tesalonic, si chiar mai tarziu in Corint, in haznaua ticalosiei, batjocura obraznica pe care si-a atras-o inteligenta lui Pavel la Atena a fost o infrangere ironica si un esec. El n-a lasat in urma lui o biserica la Atena. N-a vazut treziri, convertiri in masa, minuni, si n-a reusit nici macar sa starneasca o revolta de calibru! Niciunde in Noul Testament nu gasim Prima sau A Doua Epistola catre Atenieni. Nimic. Doar un oftat de dezamagire si hotararea ferma de a-L predica doar pe Hristos si pe El rastignit la Corint, urmatoarea halta si una din cele mai stricate cetati ale vremii de atunci sau a oricaror timpuri.

Tacut, in fata inutilitatii descurajante a efortului sau evanghelistic atat de pronuntat pentru Atena, Pavel rosteste cuvantul-santinela al nadejdii: “Totusi, unii ... au crezut” (Fapte 17:34).

Satana revendica pentru sine, ca robi ai lui, departe de orice eforturi de castigare pentru Imparatia lui Dumnezeu, populatii intregi a caror scapare pare nu doar putin probabila, ci practic imposibila. In spatele zidurilor de inselare demonica, de violenta tiranica sau de mandrie intelectuala aparent de nepatruns (mai ales ultimul, care este cel mai teribil dintre toate), sufletele se ofilesc in gheara iadului, si acei ce se roaga sa fie izbaviti doresc cu infrigurare un cuvant de nadejde. Iata, exista unul.

Totusi, unii au crezut.

Nu exista nimeni undeva in lume, in orice circumstanta de groaza, la care sa fie imposibil sa ajunga Duhul lui Dumnezeu si Cuvantul Sau. Un preot hindus L-a intalnit pe Domnul Isus intr-un vis, a primit o minune de vindecare a sotiei sale si a devenit evanghelist crestin uns cu putere. Fiul unui lider al partidului comunist chinez, lucrand la lucrarea de doctorat, a consultat niste referinte biblice care pentru el n-aveau nici un sens. Singura Biblie la care a avut acces era cea pastrata in sectiunea pornografica a bibliotecii de stat locale! Acolo in mijlocul murdariei, zi de zi, a gasit curatire si mantuire. Astazi, din Filipine, el transmite Evanghelia in limba chineza pentru milioane de oameni care asteapta in intuneric.

In New York am intalnit o evreica in varsta care L-a intalnit pe Domnul Hristos pe cand statea singura in fata televizorului ascultand o predica rostita de cineva. Chiar caderea morala ulterioara a acelui om n-a putut sa zguduie siguranta mantuirii ei. Era o supravietuitoare a Holocaustului, inconjurata de un zid cultural impenetrabil, a carei intreaga viata si istorie si toate relatiile pe care le avea faceau categoric imposibila convertirea ei la crestinism. Cum putea ea sa auda Cuvantul? Cum putea sa creada?

SI TOTUSI

Aceasta constituie o mare nadejde pentru toti crestinii care se roaga, asteapta, sufera pentru cei iubiti care-si urmaresc himerele prin strainatati. Observi multimea in care se invart, atmosfera si timpurile, si disperarea iti loveste ca un pumn credinta. “Uite,” spune tatal minciunilor, “fiica ta este lesbiana, inconjurata de lesbiene si asculta doar de lesbiene. Cum va ajunge sa auda, cu atat mai mult sa se pocaiasca si sa se intoarca acasa?” Aminteste-ti, ea nu este o candidata mai putin probabila decat cei ce au crezut mesajul lui Pavel pe Campul lui Marte.

Dionisie si Damaris au oameni reali, indivizi cu nume adevarate, inconjurati de eterul inabusitor al intelectualitatii care ingusteaza mintea, si de lipsa de moralitate stoica. In ciuda tuturor acestor conditii, ei au crezut. De ce nu si fiica ta? Aminteste-ti ca fiica ta are ceva ce Dionisie si Damaris n-au avut—pe tine in rugaciune si rostind cuvantul credintei.

Totusi, unii au crezut.

Un milion de americani se ofilesc in inchisoare in timp ce tu citesti aceasta fraza. Ei sunt indaratul unor ziduri groase de indoiala, frica, violenta, rau demonic, dementa zdrobitoare sau a unui sistem juridic dezumanizant. Dar acele ziduri nu-l pot tine afara pe Duhul Sfant. Multi din spatele acelor ziduri vor trai intreaga viata in crima si coruptie. Cei mai multi nu vor scapa poate de intunecimea si sclavia care i-a facut sa ajunga asa de jos.

Totusi, unii au crezut.

Ai pe cineva drag la inchisoare? De ce nu ar fi el Dionisie din penitenciarul acela? De ce n-ar fi fiica ta fugita de acasa Damaris de pe strazi, care lasa drogurile si prostitutia si se intoarce acasa la tine si acasa la Dumnezeu?

Unii vor crede. Nu este nici un motiv pentru care ai tai sa nu fie printre acei “unii.” Cand cel rau, sau cand mintea ta foarte activa, iti va pune in fata tabloul oribil al robiei de compatimit a copilului sau fiicei tale, intoarce-i-l in fata. Da, cei mai multi din Atena L-au respins pe Hristos. Cei mai multi de pe Campul lui Marte au ras. Cei mai multi, aproape toti, au intors spatele Evangheliei si lui Pavel. Cu toate acestea, Dionisie si Damaris au crezut. Si daca ei au crezut, atunci oricine poate crede.

Doamne, vezi cum traiesc ei?

Eu sunt Dumnezeu.

Evident ca esti. Imi pare rau, dar pacatele lor si necredinta lor ma socheaza.

Da, inteleg. Asa m-a socat si pe Mine viata ta.

Doamne, dar eu n-am fost niciodata ca ei, ce zici?

Exact la fel.

Va fi foarte greu sa fie acestia castigati.

Si totusi.

Doamne, eu...

Si totusi.

Oh, inteleg. Asta vrei sa spun si eu.

Da!

Imi pare rau, Doamne. Si totusi, si totusi. Asa?

Exact asa.

In zilele vechi si triste, cand Cortina de Fier atarna inca deasupra Europei, am calatorit odata langa doua fete de liceu din Cehia in avionul de la Amsterdam la Londra. Am citit pentru o vreme Biblia, fara sa realizez ca una din ele ma observa. Cand am inchis-o, a intins mana si cu varful degetului a urmarit crucea aurita de pe coperta.

Usor a soptit un singur cuvant care am presupus ca insemna “cruce.” L-am repetat in limba ei cat am putut de bine, apoi am aratat cu mana catre inima si am spus un cuvant in engleza: “Crestin.” In acel moment s-a apropiat si colega ei, si apucand-o de brat a inceput s-o certe ca o vanzatoare de taraba. Dupa care prima fata a pastrat tacerea si mi-a evitat privirea tot timpul pana la Londra.

In aeroportul din Londra, pe cand ne adunam lucrurile ca sa coboram din avion, prima din ele cauta de zor in poseta in timp ce viespea ei de insotitoare s-a repezit pe culoar cu un avant slavic. Fiind sigura ca nu poate fi observata, cea dintai s-a intors catre mine, si-a pus mana pe inima si a repetat singurul cuvant englezesc pe care-l rostisem si eu: "Crestin."

Sovieticii se laudau ca au starpit crestinismul indaratul cortinei de fier. Satana nu mai putea de bucurie ca stapaneste un intreg continent in intunecime spirituala, iar indoielnicii au tras concluzia ca intunericul intins in bloc pe intreaga Europa de Rasarit era impenetrabil. Totusi, unii—multi, mii si mii—au crezut. Cand a cazut Cortina de Fier i-am gasit acolo, asteptand intalnirea cu fratii lor din Apus.

Te rogi tu pentru o persoana, pentru o natiune sau pentru un grup de oameni? Incearca sa faci asta. In loc de o perdea de bombe la intamplare, incearca o bomba, una, dar una de precizie. Dumnezeu stie pe acel care asteapta mantuirea, de cealalta parte a lui “totusi.” “Unii au crezut.” Concentreaza-ti rugaciunile credintei spre acei “unii.” Daca fiul tau din inchisoare a ramas impotrivitor Evangheliei, incearca sa te rogi pentru cineva din apropierea lui—colegul lui de celula, un dusman al lui sau chiar una din garzi—ca acestia sa fie atinsi de Cuvant.

Te rogi pentru un grup de oameni neevanghelizati? Incearca rugaciunea lui “totusi.”

O, Doamne, Tu cunosti cine din aceasta tara sau din acest grup este gata sa creada in Tine. Cel rau a orbit pe multi, si totusi, unii vor crede. Doamne, ocupa-Te prin puterea Duhului Sfant, de acei “unii,” ca mai tarziu si cei multi sa Te poata vedea si sa poata crede in Tine.

Esti descurajat de aparenta nerodnicie a lucrarii tale? Au crezut doar foarte putini? Esti intr-o companie excelenta. In Atena Pavel a lasat doar cativa credinciosi. Roaga-te aceasta rugaciune a lui “totusi.”

O, Doamne, efortul meu este aparent fara rezultat. Marturisesc ca ma simt descurajat. Cel rau pare sa fie mai tare. Si totusi, unii au crezut in Atena si unii vor crede si aici. Condu-ma la ei si pe ei la mine. Fie ca bucuria mea sa nu fie in numarul lor, ci in numele lor. Doamne, daca nu pe toti Atenienii, ajuta-ma sa-i castig pentru Tine macar pe Dionisie si pe Damaris.

Satana rade de o astfel de rugaciune, insa tu ai chiar cuvantul de care e nevoie ca sa-i inchizi gura. Foloseste-l.

SI TOTUSI

Din cartea SI TOTUSI =NEVERTHELESS de Mark Ruthland traducere de Mihai Damian -Timisoara ,capitolul 7