SI TOTUSI... DESPRE PAMANTUL CEL NOU CAPITOLUL 11

SI TOTUSI...

DESPRE PAMANTUL CEL NOU

CAPITOLUL 11

2 Petru 3:13

Cand echipajul de pe Enola Gay a dat drumul acelei bombe unice la Hiroshima, ei n-au putut sa-si imagineze distrugerea pe care o dezlantuie. Probabil ca nici altii nu si-au putut imagina. Nici macar geniile stiintifice si militare de departe, la White Sands, nu puteau sti care va fi cu adevarat amploarea nimicirii provocate de noul tip de bomba aruncata din Enola Gay.

Mai tarziu, descriindu-si emotiile, membrii acelui echipaj istoric al bombardierului au povestit de tacerea stranie care a cuprins avionul pe cand faceau niste rotatii in aer pentru a evalua distrugerea. Muti, blocati de mirare, au scrutat orasul intreg devastat de o singura explozie, o explozie de o magnitudine fara precedent. Sosise bomba atomica. Acum stiam ca avem puterea de a distruge intreaga lume.

Poate ca pana in acel moment anumite pasaje biblice, care desi trebuia sa fie acceptate prin credinta erau totusi de necrezut, incepeau sa-si faca loc in sfarsit in imaginatia omului.

Ziua Domnului insa va veni ca un hot. In ziua aceea, cerurile vor trece cu troznet, trupurile ceresti se vor topi de mare caldura, si pamantul, cu tot ce este pe el, va arde.

—2 PETRU 3:10

Asta nu inseamna ca in 2 Petru este descrisa bomba atomica sau bomba cu hidrogen sau cine stie ce dispozitiv infernal va mai descoperi omul. Ci inseamna doar ca, daca mintea mostruoasa a omului cazut a putut inventa un instrument de o asa putere infioratoare de distrugere precum bomba atomica, nu trebuie sa ne mai fortam credulitatea pentru a ne inchipui ce poate face Dumnezeu.

Poate ca acum chiar oamenii muritori ar putea face sa se aprinda cerul si sa se dizolve elementele. Ce reactii in lant am putea declansa, care sa topeasca structurile moleculare a tot ce vedem? Poate chiar o inventie umana ar putea declansa o energie care sa treaca de la neutron la neutron dezvoltandu-se intr-o conflagratie globala in care apa sa arda ca oxigenul si metalul ca lemnul.

Apostolul Petru a scris despre "ziua Domnului in care cerurile aprinse vor pieri, si trupurile ceresti [elementele] se vor topi de caldura focului" (2 Pet.3:12).

Inainte de Enola Gay nu ne puteam imagina cum ar fi asta. Acum putem. Si ne cutremuram.

Secolul trecut a fost un secol al varsarii de sange. Doua razboaie mondiale si uciderile in masa facute de Stalin, Mao si Hitler sunt cu siguranta evenimentele centrale ale macelului acestui secol, dar ele nu au fost in nici un fel sfarsitul macelului. Alexandru cel Mare sau Gingis Han sau Nebucadnetar nu s-au comparat macar cu raul de sange eliberat in secolul al douazecilea. Caligula a fost un amator, comparat chiar si cu criminali in masa mai maruni, ca Idi Amin sau Pol Pot.

De la ridicarea si destramarea Imperiului Roman lumea n-a mai avut parte de un seism social si geopolitic asemanator colapsului Uniunii Sovietice. Timp de saptezeci de ani Ursul Rusesc a tinut captiva in ghearele lui Europa, ca pana la urma sa se prabuseasca pe podeaua istoriei omenirii in dureri de moarte cumplite, lasand in urma razboaie civile, epurari etnice si un continent in deriva.

In tot decursul acestui secol Africa, America Centrala sau de Sud si Asia de Sud-Est au fost si sunt inca sfasiate de razboaiele dintr-o tara sau alta. In acest secol dureros Statele Unite s-au zbatut in Vietnam, barbariile au spintecat Indonezia si oprimarea s-a cuibarit in Sudan. Chiar si astazi persecutarea Bisericii in China continua sa fie o rana deschisa care are nevoie de balsam. Lumea este satula de crime, coruptie si tulburare. Si nu exista pace in Ierusalim.

Cu fiecare titlu nou aparut in ziare in cursul acestui secol am tremurat.

Nesiguranta economica, razboiul mondial, foametea si SIDA au fost produse reale ale secolului al douazecilea. Statele Unite si Apusul s-au mandrit cu tehnologia, confortul si "standardul inalt de viata," dar crima stradala, uciderile in scoli si potopul urias al drogurilor au fost ororile din spatele erei computerelor. Pornografia infantila, sinuciderile in randul adolescentilor si dezintegrarea familiilor au cauzat sau au venit din alienarea in masa (cine stie care din care). Alienarea a cauzat manie, mania a dus la turbare si furie pe strazi, turbare si furie rasiala, si tot felul de alte furii. Mania, ca un gaz periculos, s-a prelins peste tot din canalele de scurgere si a otravit comunitati intregi.

Ca si cum secolul XX n-ar fi fost destul de infricosator, al XXI-lea a rasarit cu teroare pe aripi. Intreg globul a urmarit socat cel mai groaznic act de terorism din istorie cand cladirile World Trade Center s-au prabusit in ruine si mii de oameni au murit. Ne-am pus doua intrebari. Ce se va mai intampla? Ce mai putem spune?

La prima intrebare nu este nimeni care sa raspunda, dar stim ce trebuie sa spunem.

SI TOTUSI

Doamne, am distrus totul.

Da, este adevarat.

Am murdarit cerul, am otravit raurile si noi insine ne-am stricat.

Totul e murdar.

Totul. Marturisim acest lucru.

Cu toate acestea...

Cu toate acestea, ce, Doamne? Ce? Mai exista vreo nadejde?

Exista, in Mine.

Doamne, Te rugam... Am transformat pamantul acesta intr-o groapa de gunoi toxica. Spune-ne un cuvant de nadejde.

V-am spus.

Cand, Doamne? N-am bagat de seama.

L-ati uitat.

Te rugam, Doamne, spune-l din nou.

SI TOTUSI

Si totusi... ce?

Si totusi, tot ce v-am promis Eu.

Dupa ce am privit pana ce ochii ni s-au saturat de privit, un cuvant, un cuvant mare, ne face cu ochiul sa privim dincolo de veacul prezent cu toate cosmarurile sale si sa vedem ce exista dincolo. In ciuda murdariei si pacatului febril care ne inconjoara exista un cuvant maret...

SI TOTUSI

El strapunge prin iarna nemultumirilor prezente si ne promite ca, in ciuda a ceea ce vedem, lucruri mai bune ne stau in fata.

Cand l-am uitat? Cand am decis noi, in biserica, ca lumea este atat de buna, ca noi suntem atat de buni incat putem pune totul la punct, putem repara totul, putem conduce totul atat de bine pe acest pamant incat nu mai avem nevoie de promisiunea unui nou pamant? Cand am hotarat asta?

Indiferent ce cred sau propovaduiesc unii, Scripturile sunt clare. Pamantul acesta nu va merge din bine in mai bine, ci din rau in mai rau. Lucrul care ne sperie de moarte este ca am trecut in noul secol si n-avem nici un motiv sa credem ca va fi mai bun. Exista insa multe motivatii logice sa credem ca va fi mai rau.

Spre mai rau, nu spre mai bine—asa este istoria reala a lumii. Lucrurile nu vor merge spre bine. Vor merge spre mai rau. Mai rau si mai rau si mai rau, si apoi vor deveni perfecte si asa vor ramane. Aceasta este promisiunea Scripturii.

In ciuda a tot ce suntem noi in stare sa facem pentru a murdari si a corupe pe altii, lumea noastra si pe noi insine, Dumnezeu ramane tare si neschimbat. Privim cu disperare la cosmarul pe care noi insisi l-am provocat, si, asemeni unor copii infricosati in fata unei case bombardate, ne spunem unii altora ca nimic nu se mai poate indrepta. Pacatul si stricaciunea sunt prea mari, nebunia conflictelor prea violenta si drogurile prea peste tot ca sa mai putem spera ca lucrurile se vor indrepta. Orfanii nemangaiati nu se pot mangaia unii pe altii.

In acest moment de uimire, inspaimantator, lumea poate isi indreapta ochii infectati spre biserica si intreaba, "Voi n-aveti nimic de spus la toate astea?"

Noi trebuie sa raspundem cu marele cuvant prin care am primit si noi un raspuns glorios.

SI TOTUSI

Dar noi, dupa fagaduinta Lui, asteptam ceruri noi si un pamant nou, in care va locui neprihanirea.

—2 PETRU 3:13

Ne amintim distrugerea de la World Trade Center si ramanem ca si echipajul de pe Enola Gay, muti de uimire si oroare. Va mai putea exista vreodata dreptate, pace si frumusete? Nu ne putem imagina cum s-ar putea asa ceva.

SI TOTUSI

SFARSIT-Din cartea:,,SI TOTUSI..''-NEVERTHELESS- de Mark Ruthland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 11