Pages

Thursday, October 15, 2009

SI TOTUSI... DESPRE DUHUL CAPITOLUL 9

SI TOTUSI... DESPRE DUHUL CAPITOLUL 9

Ioan 16:7, 13

Capitolul 16 din Ioan incepe mai degraba ca glumele cu veste buna / veste proasta. "Stiti—ii spune doctorul pacientului—vestea proasta este ca trebuie sa va amputez picioarele. Dar vestea buna este ca pacientul din patul de alaturi va da banii pe sosoni."

Isus spune: Vestea proasta este ca va vor da afara din sinagogi, veti fi urati, chiar ucisi, si acei care va vor face aceste lucruri vor crede ca aduc o slujba lui Dumnezeu.

Aproape ca ii auzim pe apostoli intreband, "Dar care este vestea buna?"

"Oh, vestea buna," raspunde Domnul. "Aproape ca am uitat de asta. Vestea buna este ca Eu plec de la voi."

Cum? Asta este vestea buna? Nu poate fi asta o veste buna. Vom indura suferinte, vom trece prin foc si vom rabda sa fim macelariti ca oile, dar nu daca pleci Tu. Asta pur si simplu nu poate fi o veste buna.

SI TOTUSI

Oh, iar acel cuvant. Doamne, este minunat felul in care Tu il folosesti, insa de data aceasta n-ai nimerit-o prea grozav. Ne-ai insirat o lista de lucruri teribile care vor veni asupra noastra. OK, OK—suntem pregatiti. Suntem gata sa trecem prin orice alaturi de Tine. Si apoi ne spui, "Totusi." Suntem inca pe aceeasi pagina, dar cu siguranta parca ai vrea sa ne spui ca...

Totusi, nu veti suferi.

Nu, nu vreau sa spun asa ceva.

Oh, totusi, la fel ca Iov, veti iesi din incercare mai bogati decat inainte. Asta n-ar fi chiar rau. Ne place. Asta vrei sa ne spui?

Nu. Nu asta.

Atunci ce, Doamne? Cred ca nu vrei sa spui ce am auzit noi.

Ba da, totdeauna Eu spun exact ce se aude. Totusi este oportun, va este de folos sa Ma duc.

Cum sa ne fie de folos sa pleci, mai ales cand ne-ai avertizat ca va trebui sa trecem prin atatea? Suntem in stare de orice, vom rabda oricat de mult cata vreme Te putem vedea si suntem cu Tine. Dar daca pleci si vin asupra noastra toate acele rele, nu vom fi in stare sa le purtam.

Ma veti vedea arestat, rastignit, mort si ingropat. Sa continuati a Ma vedea nu va va face mai tari. Slabiciunea si lasitatea voastra vor fi si mai mari. Nu va va fi de folos sa Ma vedeti.

Doamne, niciodata, niciodata nu Te vom trada!

Credeti-Ma, Ma veti trada. Totusi, nu-i nimic. Va voi arata astfel cat de slabi si firesti sunteti. Dupa o astfel de auto-dezamagire veti dori sa primiti Duhul Meu cel Sfant. Aveti atata nevoie de acest Duh, nu exterior, nu extra-personal, ci sa fie inlauntrul vostru, ca suflarea, sa va dea putere si autoritate. Va este deci de folos, chiar daca intelegeti asta sau nu, sa Ma duc de la voi.

Nu suntem de acord. Nimic nu e mai bine decat Tu cu noi, aici.

Totusi.

Ai mai spus odata acest cuvant.

Nu este in ciuda a ceea ce trebuie sa suferim, ci chiar din cauza asta, ca plecarea lui Hristos dintre ucenici era necesara Bisericii, si noua, tuturor celor credinciosi care trebuie sa trecem prin respingeri si moarte, moarte de diferite feluri, dupa cum a prevestit Isus in Ioan 16:1-2. De fapt, nimic, nici un alt cuvant in tot Noul Testament, nu descopera mai bine importanta pe care a dat-o Isus primirii de catre noi si umplerii noastre cu Duhul Sau cel Sfant decat cuvantul...

SI TOTUSI

Isus, omul, persoana istorica, fizica, nelimitat in putere, a fost profund limitat in spatiu si timp. Pe cand era in trup nu putea fi decat intr-un loc odata. Da, era cu apostolii in Ierusalim. Bine de ei, dar ce putem spune despre Britani, care pe acele vremuri se vopseau cu albastru si se inchinau la copaci, sau de poporul Maya care practicau sacrificiile umane? Un Isus fizic in Ierusalim insemna ca nu putea fi nici un Isus in Mazatlan sau in alta parte in lume.

A fost si este de folos pentru intreaga lume pierduta sa se duca Isus si sa trimita Duhul Sau cel Sfant. Oriunde este biserica umpluta de Duhul, este Isus. Soarele nu apune niciodata deasupra trupului lui Hristos. Mai intai lumea avea nevoie de un Mantuitor, Dar odata sfarsita aceasta lucrare, Isus stia ca lumea—intreaga lume, nu doar Ierusalimul sau Betleemul sau Samaria sau un alt loc in care putea El fi la un moment dat—intreaga lume avea nevoie de prezenta Sa, de Trupul Sau, de atingerea Sa, de Cuvant, de Kerygma, de Harul lui Hristos. Asta insemna ca el trebuia sa moara, sa fie semanat in pamant ca o samanta, apoi sa fie ridicat, inviat, sculat ca un trup cu multe madulare.

Niste Greci dintre cei ce se suisera sa se inchine la praznic, s-au apropiat de Filip, care era din Betsaida Galileii, l-au rugat, si au zis: "Domnule, am vrea sa vedem pe Isus." Filip s-a dus si a spus lui Andrei, apoi Andrei si Filip au spus lui Isus. Drept raspuns, Isus le-a zis: "A sosit ceasul sa fie proslavit Fiul omului. Adevarat, adevarat, va spun, ca daca grauntele de grau, care a cazut pe pamant, nu moare, ramane singur; dar daca moare, aduce multa roada.

—IOAN 12:20-24

Evident, in acest pasaj "roada" inseamna Trupul Sau plin de Duh Sfant, Biserica Sa, care sa slujeasca asa cum El, in trup, n-ar fi putut sluji in toata lumea in acelasi timp. Acum, din pricina Duhului Sfant, nici unul dintre Neamuri, de oriunde de pe pamant, nu trebuie sa stea afara dorind sa-L vada pe Isus.

Insa aici nu este vorba doar de geografie. Implicatia mai importanta, mai profunda, se afla in cuvintele care urmeaza imediat dupa "Totusi." "Va este de folos." "Va este" se refera la apostoli, la comunitatea credinciosilor de la momentul rastignirii si la toti credinciosii din decursul veacurilor.

Nu doar pentru cei pacatosi, ci si pentru cei mantuiti, era de folos sa se duca Hristos si sa trimita Duhul Sfant. Pentru doua motive. Primul este ca, la fel ca si in cazul celor pierduti, pe cati credinciosi ar fi putut el sa-i mustre zilnic, sa-i invete, sa-i mangaie sau sa-i incurajeze? Cat de mare ar fi trebuit sa fie incaperea sau cat de mare ar fi trebuit sa fie templul care sa-i cuprinda pe toti care ar fi avut nevoie de invatatura sau atingerea Sa la un moment dat?

Mai mult, si inca mai important, Hristos cu noi, chiar vizibil, prezent fizic cu noi, n-ar fi putut face tot ce poate face duhul in noi. Atat este de mare lucrarea interioara a Duhului Sfant, atat de extraordinara puterea Sa, atat de generoase darurile Sale, atat de sfintitor focul Sau incat era de folos pentru noi ca Hristosul fizic sa se reintoarca in cer.

Asta inseamna ca pentru toti cei care intreaba, "De ce sa ma rog sa fiu umplut cu Duhul Sfant?" raspunsul este mai mult decat evident. Raspunsul scurt este, pentru ca Isus a privit acest lucru ca fiind asa de important incat a socotit de folos ca El Insusi sa plece, chiar daca astfel nu mai putem vorbi cu El gura catre gura, nu-L mai putem vedea si nu-L mai putem atinge.

Doamne, nu ne parasi. Te imploram. Nu putem fara Tine.

Nu veti fi singuri.

Vei fi cu noi? Asa ca acum?

Da.

Promiti?

V-am promis deja.

Dar spuneai ca pleci. Cum poti pleca si sa ramai in acelasi timp cu noi?

Nu este asta grozav?

Doamne, ne va invata Duhul Sfant la fel ca Tine?

Da. Inlauntru, El va va vorbi in voi.

Despre ce ne va vorbi?

Mai intai, despre pacat.

Despre asta?

Da, si despre neprihanire. Si despre judecata care vine. Mai am multe lucruri despre care am vrut sa va invat, dar nu sunteti pregatiti acum. Lucruri asa de mari incat nu le puteti purta, nu le puteti intelege, dar El va va invata.

Am vrea mai bine sa ni le spui Tu acum.

SI TOTUSI

Ah, din nou acest cuvant.

Totusi, cand El, Duhul Adevarului, va veni la voi, va va calauzi in tot adevarul.

O frica excesiva a credinciosilor ca „vor auzi un cuvant" contrar Bibliei, sau care vine din firea lor pamanteasca sau chiar de la cel rau, si ca vor urma acest cuvant, ii face pe multi din ziua de azi sa nu mai asculte deloc soapta Duhului Sfant. Totdeauna vor exista sarlatani si excroci, dar sa nu-i lasam sa ne intimideze astfel incat sa devenim surzi din punct de vedere spiritual. Cazurile de filfizoni super-spirituali care cred ca au acces la telefonul rosu direct cu cerul, nu invalideaza promisiunea Domnului Isus ca Duhul Sfant va fi invatatorul nostru. Duhul Sfant n-a plecat nicaieri si n-a amutit.

In cursul unui zbor recent din Los Angeles, pasagerul de langa mine a fost incantat sa afle ca amandoi suntem lucratori. S-a intunecat insa cand a auzit ca eu fusesem ordinat intr-o adunare penticostala. Intr-un moment a fost in ofensiva si a inceput o serie de interogari.

"Te rog," l-am rugat, "sa nu ne certam. Nu vreau o dezbatere teologica chiar acum."

"Nu," a insistat el, "raspunde-mi doar la o intrebare. Crezi sau nu crezi ca de la incheierea canonului (completarea Bibliei) Duhul Sfant inca vorbeste? Noi credem ca Scripturile sunt intregul echipament pentru calauzire si instruire. Credeti ca oamenii inca pot sa auda astazi glasul lui Dumnezeu?"

"In regula," am oftat eu. "Daca-mi raspundeti si dumneavoastra la o intrebare va voi raspunde si eu. Sunteti slujitor al Evangheliei. Ati fost chemat sa predicati, sau v-ati luat singur aceasta slujba?"

"Am fost chemat," mi-a raspuns el.

"Cine v-a chemat?" l-am intrebat.

Raspunsul lui a fost memorabil. Nimic, nici un cuvant. Nada, ar zice spaniolul. Doar si-a intors privirea catre geam si nu mi-a mai adresat nici un cuvant. Ei bine, cel putin am avut parte de o calatorie linistita.

Mai am multe lucruri sa va spun, dar nu le puteti purta acum. Totusi...

Dar, Doamne, putem sa avem incredere in Duhul Sfant?

El este intr-adevar Duhul Adevarului. Dupa cum Tatal Mi-a spus ce sa vorbesc, tot asa Eu ii voi spune Lui. El nu va spune niciodata ceva care sa nu fie de la Mine. El Ma va proslavi, va repeta ce v-am spus Eu si va va arata ce am vrut Eu sa va invat.

Ne-ar place mai degraba sa stam la masa cu Tine si sa-Ti punem intrebari.

Totusi, Mangaietorul va veni la voi.

Dar, Doamne, noi...

SI TOTUSI

Da, Doamne, sa vina. Vrem sa-L primim si sa-L ascultam.

Buna idee.

Din cartea:,,SI TOTUSI..'' -NEVERTHELESS-de Mark Ruthland traducere de Mihai Damian Timisoara, CAPITOLUL 9

No comments:

Post a Comment