SI TOTUSI...DE MARK RUTHLAND~TRADUCEREA Mihai Damian-Timisoara ~CUPRINS SI INTRODUCERE

SI TOTUSI...

DE

Mark Ruthland

TRADUCEREA MIHAI DAMIAN - TIMISOARA
CUPRINS

Introducere: DINCOLO DE PRAG..... 3

Cap. 1. SI TOTUSI... DESPRE HRISTOS..... 6

Cap. 2. SI TOTUSI... DESPRE TEMELIA NEZGUDUITA....................... 10

Cap. 3. SI TOTUSI... DESPRE LUCRURILE GRELE....................... 13

Cap. 4. SI TOTUSI... DESPRE BIRUINTA....................... 18

Cap. 5. SI TOTUSI... DESPRE ASCULTARE....................... 23

Cap. 6. SI TOTUSI... DESPRE LUCRARE....................... 27

Cap. 7. SI TOTUSI... DESPRE SPERANTA CELOR PIERDUTI....................... 31

Cap. 8. SI TOTUSI... DESPRE PACAT SI HAR....................... 35

Cap. 9. SI TOTUSI... DESPRE DUHUL....................... 41

Cap.10. SI TOTUSI... DESPRE MANGAIERE SI COMUNIUNE....................... 45

Cap.11. SI TOTUSI... DESPRE PAMANTUL CEL NOU 48

INTRODUCERE

DINCOLO DE PRAG

Pentru un perioada frenetica, teribila, minunata si pur si simplu de neuitat, am antrenat o echipa de fotbal din oras. In acel timp exaltat mi-am imaginat ca ei invata ceva de la mine. Mi-am imaginat ca ei primesc, prin antrenorul lor extrem de tanar, lectii de neuitat – lectii folositoare si importante care vor constitui fundamentul lor pe parcursul intregii vietii.

Acum, mult, mult mai in varsta si putin mai educat de viata, stiu ca acel episod are doua fatete. Sunt azi aproape sigur ca putini din acei jucatori, in prezent oameni la mijlocul vietii, isi mai aduc aminte de mine, si niciunul nu-mi mai stie numele. Ma indoiesc si de faptul ca am exercitat vreo influenta asupra vietii sau destinului vreunuia din ei in particular. A fost patosul trecerii noastre scurte prin vietile altora.

Cealalta fateta este insa un profit – daca nu pentru ei, cel putin pentru mine. Ei mi-au influentat existenta. Pentru tot restul vietii mele ei vor ramane cu mine, inca imi dau lectii! Numele lor—DeWayne, Jamal, Roman, Keeshawn—si le aminteste inca antrenorul lor de care ei aproape sigur ca au uitat. Ce ironie sublima!

Chiar cand cred ca am uitat definitiv anumite lucruri, ca niste jucarii de demult, ele reapar brusc in memorie, reamintindu-mi lectii valoroase care revin cu o prospetime care face pe acei tineri reali din nou, ca odinioara.

Intr-o dupa-amiaza inabusitor de fierbinte, in timp ce-si legau si-si inchideau posaci sireturile, fermoarele si luau tot echipamentul, vestiarul rasuna de schimburile de cuvinte si replici obisnuite intre gladiatorii din ghetouri. Brusc tonul unei discutii s-a ridicat peste celelate. Marcus, fundasul, si Romeo, un stoper masiv si bland, erau protapiti unul in fata altuia in mijlocul incaperii intunecoase. Am tasnit imediat afara din siguranta relativa a “biroului” meu, si m-am apropiat, sperand sa pot salva viata fundasului meu.

Marcus era talentat, rapid si cu siguranta cel mai bun din echipa. Era renumit si ca cel mai distractiv tip din oras, cu vocabularul lui “de strada.” Cuvintele cadeau in aversa asupra saracului Romeo, asemenea unui torent nestapanit de umor abil, obscenitati si sarcasm. Fara o vorba, mut, grosolan, Romeo, ca un rinocer pe un hipodrom, lasa fluviul vorbelor de duh al lui Marcus sa toarne asupra lui, pana cand in cele din urma a oferit un raspuns memorabil pentru mine, chiar si acum, pentru economia dar si pentru efectul lui.

Lasand din mana cozorocul de plastic al masivei sepci rosii pe care o purta, a dat drumul fara avertizare satelitului sau fatal, pe orbita definita de masivul sau brat intins la maxim, care a aterizat cu un pocnet ciudat direct in tampla lui Marcus. Fundasul s-a strans ca o lebada de hartie pliata in palma unui urias.

Privind in jos la trupul inert al fundasului de la picioarele sale, Romeo a rostit, “O, da?!”

Pentru un om cu capacitati intelectuale indoielnice si cu un vocabular limitat, Romeo a scos-o bine la capat! Antrenamentul din ziua aceea a avut un pic de suferit. Marcus a atipit in vestiar, si nimeni, nici macar antrenorul, nu s-a simtit dispus sa incerce sa-i explice lui Romeo proverbul care spune, “Batele si pietrele pot sa-ti rupa oasele, dar cuvintele niciodata.”

Din acea zi, totusi, am dorit sa gasesc o versiune biblica a lui “O, da?!”

Satana si favoritii lui, atat cei in trup cat si duhurile, sunt de multe ori mai abili, mai inspirati si mai rapizi decat mine. In fata asalturilor demonice, a acuzatiilor si potopului de intrebari fara raspuns venind de la oameni si duhuri care ma lasa lipsit de argumente si perplex, am dorit sa gasesc un cuvant, un “O,da?!” final, de neoprit, ca sa inchid gura iadului.

Cuvantul acela, replica aceea mare este “si totusi.”

Exista momente cand acest cuvant, “totusi”este raspunsul deplin, perfect si suficient. Poate darama filozofii desarte, poate birui demonii si-i poate incuraja pe cei infanti. De multe ori noi risipim timp, energie si emotii incercand sa ticluim explicatii intelectuale, cand am avea de fapt nevoie doar de un cuvant potrivit. Alteori ne chinuim sub povara vinovatiei, muncim sub sentimentul condamnarii si sovaim deznadajduiti in mlastina disperarii, cand un cuvant, cuvantul potrivit, folosit cum trebuie si cu autoritate, ne-ar putea scoate din necaz si ne-ar putea impinge inainte.

Acel cuvant este “si totusi.”

Un cuvant modest, respins usor ca fiind de prisos, el da de fapt inteles frazelor in care se afla si har buzelor care-l invata. Si totusi este un cuvant-pod intre doua idei, din care prima nu are puterea, chiar daca este reala, sa diminueze adevarul mai mare al celei de-a doua.

“Ieri in clasa,” s-a plans un baiat invatatorului sau, “ati spus ca Tallahassee este capitala statului Florida, dar tatal meu zice ca este Jacksonville.”

“Sunt sigur ca asa a zis,” raspunde profesorul obosit. “Il cunosc pe tatal tau, si nimic nu ma face sa cred ca nu spui adevarul. Sunt convins ca asa a zis—si totusi, Tallahassee ramane capitala statului Florida.”

Stapanind folosirea strategica a acestui cuvant puternic, putem construi un zid de foc intre un adevar si un simplu fapt sau intre opinie si eroare. Si totusi spune, “In regula, poate ca e asa, exact cum spui, dar nu poti eroda adevarul de necontestat pe care incerci ca-l diminuezi.”

“Am o cabana in Elvetia,” se lauda un om de afaceri catre colegul lui.

“Cred ca nu-i adevarat,” i-o intoarce acesta.

“Si totusi, nu mint. Cabana este acolo si este proprietatea mea.”

Si totusi, cel mai economic si eficient combativ, este unealta de care se foloseste doar cel deplin sigur pe sine, cel care poseda un adevar ce nu poate fi vreodata diminuat de vreo opinie sau obiectiv sau filozofie sau experienta a cuiva.

Folosirea strategica a lui “si totusi” asa cum este aratata in Scriptura, cand este studiata si stapanita de credinciosi, poate duce la o reinviere a vietii de credinta, si la o traire increzatoare si biruitoare. Invata unde, cand si cum sa folosesti in mod biblic acest cuvant mare, si in cele mai inselatoare imprejurari ale vietii nu vei fi lipsit de aparare.

Cineva mi-a spus cum a invatat sa aiba intotdeauna ultimul cuvant in fata sotiei. Indiferent ce spune ea, el raspunde, “Da, draga.”

Hmm. Nu sunt sigur ca asta merge cu orice nevasta.

Sunt totusi convins ca exista un mod de a avea ultimul cuvant in fata vietii si a diavolului. Putem fi noi acei care raman in picioare in lupta cu diavolul, ca Romeo deasupra celui care-l chinuia in vestiar, si cu credinta triumfatoare sa rostim cuvantul। Doar sa spunem cuvantul—SI TOTUSI