Pages

Friday, July 24, 2009

24 IULIE UMBLAREA PRIN CREDINTA
"Cel neprihanit va trai prin credinta" (Evrei 10:38)
Nu este usor sa umbli prin credinta. Cand te hotarasti sa te increzi in Dumnezeu, sansele iti stau de obicei impotriva. Iti aduci aminte de Noe? Cand a construit arca nu plouase de multa vreme! Rezultatul nu este totdeauna cel asteptat. Umblarea prin credinta nu inseamna ca problemele tale se vor evapora dintr-odata. Uneori credinta nu schimba circumstantele in care te gasesti, ci te schimba pe tine dandu-ti tenacitatea de a rezista cand nu mai ai bani, cand doctorul iti spune "este cancer", cand sotia/sotul iti cere divortul, copiii o iau razna sau cand firma la care lucrezi de 30 de ani isi inchide portile. Credinta iti da taria de a indura toate aceste lucruri, increzator fiindca Dumnezeu lucreaza pentru tine. "Credinta este o incredere neclintita in lucrurile nadajduite, o puternica incredintare despre lucrurile care nu se vad. Pentru ca prin aceasta, cei din vechime au capatat o buna marturie" (Evrei 11:1-2).
Asadar umblarea prin credinta inseamna:
a) sa te increzi in credinciosia lui Dumnezeu;
b) sa calci pe urmele unor oameni obisnuiti care au facut lucruri extraordinare;
c) sa-ti folosesti credinta, caci ea este moneda cerului.
Cand Biblia spune: "Cel neprihanit va trai prin credinta" aceasta nu se refera la izbucniri sporadice. Nu, ci ea vorbeste despre un stil de viata! Toata lumea poate rezista cateva runde in ring; dar cand ai fost doborat in runda a noua ai nevoie de credinta de a te ridica si de a continua lupta. Cand avionul in care te afli intalneste o zona de turbulente, nu iti arunci biletul si nu iesi afara, ci stai pe loc si ai incredere in pilot. Asadar ignora circumstantele, detroneaza-ti indoielile si incepe sa umbli prin credinta!

No comments:

Post a Comment