CEA MAI BOGATA FAMILIE DIN BISERICA!!!
De Eddie Organ
Traducere Rodica Botan
Nu am sa uit acea Duminica in 1946. Aveam 14 ani si sora mea mica Ocy, avea 12. Sora mea cea mare Darlene avea 16 ani. Traiam acasa cu mama noastra si stiam ce inseamna sa traiesti fara sa ai prea multe lucruri. Tatal nostru murise cu vreo 5 ani in urma si mama a ramas sa ne creasca pe noi cei sapte copii fara sa aiba nici un ban sau o alta resursa de trait.
Prin 1946, surorile mele mai mari erau deja casatorite si fratele meu mai mare era si el plecat. Intr-o duminica, pastorul a anuntat in biserica , ca o sa avem o colecta speciala pentru o familie saraca. A cerut ca noi toti sa economisim si sa ne sacrificam.
Cind am ajuns acasa, ne-am vorbit cu totii cum sa facem sa ajutam si noi. Asa ca ne-am decis sa cumparam 50 de pounds de cartofi si sa traim din ei o luna intreaga. Ne-am gindit noi ca asta ne va ajuta sa economisim 20 de dolari din banii de mincare, si sa-i punem la acea colecta speciala. Apoi ne-am mai gindit sa nu folosim seara curentul electric pentru iluminat, si sa nu ascultam radio, si astfel mai economiseam ceva si de acolo. Darlene a facut rost de ceva lucru la curatat case si curti pe la oameni si amindoua am avut grija de copii vecinilor, si am mai facut ceva bani si de acolo. Pentru 15 cents am cumparat ceva material si am facut manusi pentru bucatarie din acelea de scos tavile din cuptor pe care apoi le-am vindut cu un dolar bucata. Am vindut de 20 de dolari. Si luna aceea am trait cel mai grozav timp din viata noastra de familie.
In fiecare zi ne numaram banii sa vedem cit am mai economisit. Seara stateam pe intuneric ca sa nu consumam curentul si vorbeam intre noi…cum o sa se bucure aceea familie saraca de toti banii care o sa fie adunati de biserica noastra pentru ei. Aveam in jur de 80 de membrii in biserica, asa ca socotind cit am adunat noi si inmultind de cel putin 20 de ori, dat fiind ca in fiecare Duminica pastorul ne amintea sa economisim si sa sacrificam, ne gindeam fericiti…cita bucurie va face aceasta darnicie a noastra acelei familii sarace.
Cu o zi inainte de duminica in care se facea acea colecta speciala, Ocy si cu mine ne-am dus la pravalia de linga noi si am cerut sa ne schimbe toti banii adunati in 3 bancnote noi de 20 de dolari si una de 10 dolari. Tot drumul pina acasa am alergat fericite sa ii aratam mamei si lui Darlene bancnotele cele noi noute. In viata noastra nu vazusem atitia bani. Noaptea aceia in anticiparea marelui eveniment nici n-am putut dormi. Si nici nu ne-a pasat ca e ziua de Pasti si noi nu aveam haine noi…pentru ca noi aveam 70 de dolari sacrificati pentru oferta aceea speciala. Abia am asteptat sa mergem la biserica.
Duminica dimineata ploaia curgea. Noi nu aveam umbrela si biserica era la o departare de o mila de unde locuiam, dar nici n-am simtim cit eram de ude. Darlene avea niste carton in pantofi ca sa le astupe gaurile. Cartonul s-a udat si apa a intrat in pantofi. Dar noi stateam in biserica cu fruntile sus. Niste copii vorbeau in spate despre fetele din familia Smith imbracate tot cu rochitele lor vechi in ziua de Pasti, dar m-am intors la ei si m-am uitat cum aratau in hainele lor noi, si m-am simtit …bogata. Cind farfuria pentru colecta a trecut prin fata noastra, noi stateam pe al doilea rind din fata. Mama a pus bancnota de 10 dolari si noi fetele, fiecare cite 20 de dolari. In drum spre casa am mers tot cintind. La prinz mama a avut o surpriza pentru noi. A cumparat cu o zi inainte o duzina de oua si le-a fiert…si am avut oua fierte cu cartofi prajiti de Pasti.
Mai tirziu, in aceeasi zi, am zarit pe geam masina predicatorului. Mama s-a dus sa-i deschida usa, a vorbit cu el in usa citeva momente, a inchis usa usurel si s-a reintors tacuta cu un plic in mina. Am intrebat-o ce s-a intimplat, dar mama n-a scos nici n cuvint. A deschis plicul si a lasat sa alunece afara continutul: 3 bancnote de 20 de dolari nou noute, una de 10 dolari si 7 dolari de cite un dolar si ceva maruntis. Mama a pus banii inapoi in plic. N-am scos nici una dintre noi o vorba, doar am stat cu ochii pironiti pe podea. Starea noastra a trecut de la starea inalta de milionari la o stare umila de sarantoci. Noi copii am avut o viata frumoasa si fericita si totdeauna am compatimit copii care nu aveau o mama ca a noastra sau frati si surori si prieteni de joaca care erau in permanenta in casa noastra. Cind ne imparteam tacimurile la masa si vedeam a cui este rindul sa foloseasca furculita si a cui lingura, o faceam cu voiosie. Aveam numai doua cutite dar le treceam de la unul la altul cind aveam nevoie de cutit. Stiam noi ca ne lipsesc unele lucruri dar pentru asta nu ne-am simtit saraci niciodata.
In duminica aia insa, am aflat ce cred altii despre noi. Pastorul ne-a adus doar banii care s-au adunat pentru o familie saraca, asa ca trebuie ca suntem saraci in ochii tuturor. M-am uitat la rochita mea ponosita si pantofii pe care se vedea multa purtare si m-i s-a facut rusine. Am urit gindul ca sunt saraca.Si nici sa ma mai duc la biserica nu mai vroiam. Deja stia toata lumea ca suntem saraci. Apoi m-am gindit ca trebuie sa mai merg si la scoala…eram in clasa a a noua si printre primii la invatatura intre cei 100 de elevi de virsta mea. M-am gindit cu groaza ca poate si copii de la scoala stiu deja ca noi suntem aceea familie saraca. M-am hotarit sa nu ma mai duc nici la scoala pe vremea aceia erau obligatorii doar 8 clase).
Asa ca in seara aceea toti am fost tacuti…iar in urma s-a intunecat si ne-am dus fiecare la culcare. A urmat o saptamina trista in care ne-am dus la scoala si am venit acasa, dar n-am prea comunicat mult intre noi. La sfirsitul saptaminii, simbata, mama ne-a intrebat in sfirsit ce sa facem cu banii? Nu am avut nici un raspuns si nu aveam nici o idee ce am putea face cu ei. Duminica n-am vrut sa mergem la biserica, dar mama nu ne-a dat voie sa stam acasa. Pe drum, desi era o zi frumoasa, am continuat sa pasim tacute. Mama a inceput sa cinte…dar nimeni n-a insotit-o in cintec, asa ca dupa o strofa, s-a oprit si ea din cintat.
La biserica am avut un vizitator, un misionar. El ne-a spus cum in Africa credinciosii construiesc biserici din caramizi de pamint pe care le lasa se se usuce la soare; dar au nevoie de bani ca sa puna acoperis. El ne-a spus ca 100 de dolari ar fi costul unui acoperis pentru o biserica. Apoi a vorbit pastorul nostru si a intrebat intreaga biserica:
-Putem si noi sa sacrificam si sa ajutam acesti credinciosi saraci?
Noi ne-am uitat una la alta si am zimbit pentru prima data in aceea saptamina. Mama a deschis poseta si a scos plicul cu bani. A intins plicul lui Darlene. Darlene mi-I l-a dat mie, iar eu I l-am intins lui Ocy. Ocy l-a pus in farfuria pentru colecta. Cind colecta s-a numarat pastorul a anuntat ca este putin peste 100 de dolari. Misionarul zimbea fericit. El nu se asteptase la o asa asa colecta mare de la biserica noastra mica …si a zis “voi trebuie ca aveti o familie foarte bogata in biserica asta “.Dintr-o data ne-am luminat la fata . Noi dadusem 87 de dolari din suma aceea de 100 de dolari.Noi eram familia aceea bogata din biserica…precum spusese misionarul.
Ce zi minunata. Din acea zi nu m-am mai gandit niciodata in viata mea ca sunt saraca.Am stiut intodeauna ca sunt bogata pentru ca il am pe Isus in inima mea.
Traducere Rodica Botan
Nu am sa uit acea Duminica in 1946. Aveam 14 ani si sora mea mica Ocy, avea 12. Sora mea cea mare Darlene avea 16 ani. Traiam acasa cu mama noastra si stiam ce inseamna sa traiesti fara sa ai prea multe lucruri. Tatal nostru murise cu vreo 5 ani in urma si mama a ramas sa ne creasca pe noi cei sapte copii fara sa aiba nici un ban sau o alta resursa de trait.
Prin 1946, surorile mele mai mari erau deja casatorite si fratele meu mai mare era si el plecat. Intr-o duminica, pastorul a anuntat in biserica , ca o sa avem o colecta speciala pentru o familie saraca. A cerut ca noi toti sa economisim si sa ne sacrificam.
Cind am ajuns acasa, ne-am vorbit cu totii cum sa facem sa ajutam si noi. Asa ca ne-am decis sa cumparam 50 de pounds de cartofi si sa traim din ei o luna intreaga. Ne-am gindit noi ca asta ne va ajuta sa economisim 20 de dolari din banii de mincare, si sa-i punem la acea colecta speciala. Apoi ne-am mai gindit sa nu folosim seara curentul electric pentru iluminat, si sa nu ascultam radio, si astfel mai economiseam ceva si de acolo. Darlene a facut rost de ceva lucru la curatat case si curti pe la oameni si amindoua am avut grija de copii vecinilor, si am mai facut ceva bani si de acolo. Pentru 15 cents am cumparat ceva material si am facut manusi pentru bucatarie din acelea de scos tavile din cuptor pe care apoi le-am vindut cu un dolar bucata. Am vindut de 20 de dolari. Si luna aceea am trait cel mai grozav timp din viata noastra de familie.
In fiecare zi ne numaram banii sa vedem cit am mai economisit. Seara stateam pe intuneric ca sa nu consumam curentul si vorbeam intre noi…cum o sa se bucure aceea familie saraca de toti banii care o sa fie adunati de biserica noastra pentru ei. Aveam in jur de 80 de membrii in biserica, asa ca socotind cit am adunat noi si inmultind de cel putin 20 de ori, dat fiind ca in fiecare Duminica pastorul ne amintea sa economisim si sa sacrificam, ne gindeam fericiti…cita bucurie va face aceasta darnicie a noastra acelei familii sarace.
Cu o zi inainte de duminica in care se facea acea colecta speciala, Ocy si cu mine ne-am dus la pravalia de linga noi si am cerut sa ne schimbe toti banii adunati in 3 bancnote noi de 20 de dolari si una de 10 dolari. Tot drumul pina acasa am alergat fericite sa ii aratam mamei si lui Darlene bancnotele cele noi noute. In viata noastra nu vazusem atitia bani. Noaptea aceia in anticiparea marelui eveniment nici n-am putut dormi. Si nici nu ne-a pasat ca e ziua de Pasti si noi nu aveam haine noi…pentru ca noi aveam 70 de dolari sacrificati pentru oferta aceea speciala. Abia am asteptat sa mergem la biserica.
Duminica dimineata ploaia curgea. Noi nu aveam umbrela si biserica era la o departare de o mila de unde locuiam, dar nici n-am simtim cit eram de ude. Darlene avea niste carton in pantofi ca sa le astupe gaurile. Cartonul s-a udat si apa a intrat in pantofi. Dar noi stateam in biserica cu fruntile sus. Niste copii vorbeau in spate despre fetele din familia Smith imbracate tot cu rochitele lor vechi in ziua de Pasti, dar m-am intors la ei si m-am uitat cum aratau in hainele lor noi, si m-am simtit …bogata. Cind farfuria pentru colecta a trecut prin fata noastra, noi stateam pe al doilea rind din fata. Mama a pus bancnota de 10 dolari si noi fetele, fiecare cite 20 de dolari. In drum spre casa am mers tot cintind. La prinz mama a avut o surpriza pentru noi. A cumparat cu o zi inainte o duzina de oua si le-a fiert…si am avut oua fierte cu cartofi prajiti de Pasti.
Mai tirziu, in aceeasi zi, am zarit pe geam masina predicatorului. Mama s-a dus sa-i deschida usa, a vorbit cu el in usa citeva momente, a inchis usa usurel si s-a reintors tacuta cu un plic in mina. Am intrebat-o ce s-a intimplat, dar mama n-a scos nici n cuvint. A deschis plicul si a lasat sa alunece afara continutul: 3 bancnote de 20 de dolari nou noute, una de 10 dolari si 7 dolari de cite un dolar si ceva maruntis. Mama a pus banii inapoi in plic. N-am scos nici una dintre noi o vorba, doar am stat cu ochii pironiti pe podea. Starea noastra a trecut de la starea inalta de milionari la o stare umila de sarantoci. Noi copii am avut o viata frumoasa si fericita si totdeauna am compatimit copii care nu aveau o mama ca a noastra sau frati si surori si prieteni de joaca care erau in permanenta in casa noastra. Cind ne imparteam tacimurile la masa si vedeam a cui este rindul sa foloseasca furculita si a cui lingura, o faceam cu voiosie. Aveam numai doua cutite dar le treceam de la unul la altul cind aveam nevoie de cutit. Stiam noi ca ne lipsesc unele lucruri dar pentru asta nu ne-am simtit saraci niciodata.
In duminica aia insa, am aflat ce cred altii despre noi. Pastorul ne-a adus doar banii care s-au adunat pentru o familie saraca, asa ca trebuie ca suntem saraci in ochii tuturor. M-am uitat la rochita mea ponosita si pantofii pe care se vedea multa purtare si m-i s-a facut rusine. Am urit gindul ca sunt saraca.Si nici sa ma mai duc la biserica nu mai vroiam. Deja stia toata lumea ca suntem saraci. Apoi m-am gindit ca trebuie sa mai merg si la scoala…eram in clasa a a noua si printre primii la invatatura intre cei 100 de elevi de virsta mea. M-am gindit cu groaza ca poate si copii de la scoala stiu deja ca noi suntem aceea familie saraca. M-am hotarit sa nu ma mai duc nici la scoala pe vremea aceia erau obligatorii doar 8 clase).
Asa ca in seara aceea toti am fost tacuti…iar in urma s-a intunecat si ne-am dus fiecare la culcare. A urmat o saptamina trista in care ne-am dus la scoala si am venit acasa, dar n-am prea comunicat mult intre noi. La sfirsitul saptaminii, simbata, mama ne-a intrebat in sfirsit ce sa facem cu banii? Nu am avut nici un raspuns si nu aveam nici o idee ce am putea face cu ei. Duminica n-am vrut sa mergem la biserica, dar mama nu ne-a dat voie sa stam acasa. Pe drum, desi era o zi frumoasa, am continuat sa pasim tacute. Mama a inceput sa cinte…dar nimeni n-a insotit-o in cintec, asa ca dupa o strofa, s-a oprit si ea din cintat.
La biserica am avut un vizitator, un misionar. El ne-a spus cum in Africa credinciosii construiesc biserici din caramizi de pamint pe care le lasa se se usuce la soare; dar au nevoie de bani ca sa puna acoperis. El ne-a spus ca 100 de dolari ar fi costul unui acoperis pentru o biserica. Apoi a vorbit pastorul nostru si a intrebat intreaga biserica:
-Putem si noi sa sacrificam si sa ajutam acesti credinciosi saraci?
Noi ne-am uitat una la alta si am zimbit pentru prima data in aceea saptamina. Mama a deschis poseta si a scos plicul cu bani. A intins plicul lui Darlene. Darlene mi-I l-a dat mie, iar eu I l-am intins lui Ocy. Ocy l-a pus in farfuria pentru colecta. Cind colecta s-a numarat pastorul a anuntat ca este putin peste 100 de dolari. Misionarul zimbea fericit. El nu se asteptase la o asa asa colecta mare de la biserica noastra mica …si a zis “voi trebuie ca aveti o familie foarte bogata in biserica asta “.Dintr-o data ne-am luminat la fata . Noi dadusem 87 de dolari din suma aceea de 100 de dolari.Noi eram familia aceea bogata din biserica…precum spusese misionarul.
Ce zi minunata. Din acea zi nu m-am mai gandit niciodata in viata mea ca sunt saraca.Am stiut intodeauna ca sunt bogata pentru ca il am pe Isus in inima mea.
No comments:
Post a Comment