Adâncire în har
Efeseni 3.14-21
Augustin se plimba pe malul marii si era muncit de un gand: Cum, trei Dumnezei, Tatal, Fiul si Duhul Sfant, si totusi nu este decat un singur Dumnezeu! Se tot framanta el, dar nu putea sa ajunga la o concluzie multumitoare. Plimbandu-se, vede pe un copilas care facea o groapa in nisip, pe malul marii. – Ce faci tu aici? – Fac o groapa, sa mut marea in groapa asta… A ras. Cum baietelul acesta crede sa transporte intreaga mare intr-o mica gropita, tot asa, cum pot eu sa strabat cu mintea mea intreaga Dumnezeire? S-a rusinat de mintea lui si a invatat sa se plece in fata descoperirilor lui Dumnezeu.
Cand te uiti in lume, vezi atata pacat, atata nelegiuire, atata nedreptate, atata mizerie, atata suferinta, incat stai si te gandesti: Daca este un Dumnezeu care conduce toate, atunci de ce atata mizerie? Parca iti vine sa te indoiesti de existenta si carmuirea Lui. Dar oare atunci nu face sa ne gandim la mintea cea mica pe care o avem cu totii? Cum putem noi sa intelegem toate? Totusi este un Dumnezeu care a facut toate, le tine pe toate.
Apostolul Pavel a vazut si el multa mizerie pe vremea cand traia el, multa suferinta, necaz, nedreptate, robi si roabe, cate a mai vazut! Totusi nu s-a indoit nicio clipa de suveranitatea lui Dumnezeu si de faptul ca El le conduce pe toate. Intr-o pilda se spune: “Un vrajmas a facut lucrul acesta.” Iar apostolul a putut sa deosebeasca lucrarea vrajmasului de lucrarea lui Dumnezeu. Si ce era lucrarea lui Dumnezeu, a pus-o deoparte, pe sema lui Dumnezeu, iar ce era lucrarea vrajmasului, si pe acelea le-a pus deoparte.
Apostolul Domnului dorea, cu toate ca traia intr-o lume ca si cea de acum, destul de rea si pacatoasa, ca tocmai in mijlocul acestei lumi sa straluceasca cei credinciosi. Ei sa straluceasca prin cunoasterea bunatatii, indurarii, a harului lui Dumnezeu. El vrea ca cei credinciosi sa sporeasca tot mai mult in cunoasterea harului si a dragostei lui Dumnezeu. Asa spune in cuvintele acestea: “ca sa puteti pricepe impreuna cu toti sfintii, care este largimea, lungimea, adancimea si inaltimea,” Pot sa fie masurate in intregime dragostea, harul lui Dumnezeu? Nu se pot masura, sunt nespus de felurite, se desfasoara in toate directiile. Dar cat putem si noi, sa cautam sa cunoastem dragostea, harul Lui, largimea, lungimea, adancimea, inaltimea.
Paganii aveau zeii lor nationali. Un zeu dintr-un popor nu putea sa fie si zeul celuilalt popor, afara doar de cazul cand il imprumutau. Poporul evreu avea pe Dumnezeul lor, care era numai al lor. A venit insa Domnul Hristos si a spus ca Dumnezeu iubeste pe toti oamenii: “Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Sau Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica.” Iata lărgimea harului Sau.
Chiar si apostolii Domnului au intampinat greutati cand a fost vorba sa vesteasca evanghelia la toate popoarele. Cand s-a dus Petru si a vestit evanghelia lui Corneliu si casei lui, a fost tras la raspundere: “Cum ai intrat in casa unui netaiat imprejur?” Luase impreuna cu el sase frati si pe aceia i-a adus ca martori. “M-am dus in urma unei descoperiri a lui Dumnezeu. Si puteam eu sa ma impotrivesc lucrarii lui Dumnezeu si sa nu-i socotesc credinciosi pe cei care au primit Duhul Sfant?” Si abia a putut sa se faca inteles ca a indraznit sa predice evanghelia si la pagani. Evanghelia era randuita sa fie vestita la toate neamurile, trebuiau s-o auda toate neamurile.
Intr-un psalm citim asa: “Cat este de departe rasaritul de apus, atat de mult departeaza El faradelegile noastre de la noi.” Aceasta raspunde la largimea harului lui Dumnezeu.
Dar lungimea? Sunt in unele tari rauri care pornesc din munte vijelioase si, in vale, dupa catva timp, dispar, intra in nisip. Asa este dragostea omeneasca, porneste foarte vijelioasa si pe urma se transforma in nesuferirea unuia fata de celalalt. Pornesc cu entuziasm in casatorie, cu aratari zise ale dragostei, dar dupa aceea ajung de abia de se mai pot suferi. Si cate divorturi, cate despartiri sufletesti, din pricina ca dragostea omeneasca s-a pierdut!
Dar unde este dragostea lui Dumnezeu, cred ca nu se poate masura in lungimea ei. In prorocul Isaia 49 se gasesc niste cuvinte pe care noi le avem in una din cantarile noastre: “Poate-o mama sa-nceteze pruncul a-si iubi? Chiar daca-ar putea ea, Domnul n-ar putea.” Iubirea lui Dumnezeu este fara margini, ea L-a facut sa dea pe Domnul Isus ca jertfa pentru noi.
In psalmul 103 se gaseste un cuvant care raspunde si la aceasta lungime a harului lui Dumnezeu: “Dar bunatatea Domnului tine in veci pentru cei ce se tem de El si dreptatea Lui pentru copiii copiilor lor.” Iata cat de lung este harul lui Dumnezeu care se intinde peste copiii copiilor lor, pana la al miilea neam de oameni.
Un credincios a ajuns cu vestea evangheliei la un om care ii spune: “Lasa-ma, domnule, sunt un om nelegiuit! Ce imi vorbesti d-ta mie? Eu am promis mamei ca am sa citesc Biblia si n-am citit-o. Mie n-ai ce sa-mi mai vorbesti, sunt un nelegiuit.” Si atunci credinciosul ii spune: “Pentru d-ta am un loc din Scriptura: “Pe cand eram noi inca fara putere, Hristos la vremea cuvenita a murit pentru cei nelegiuiti.” D-ta te-ai asezat printre cei nelegiuiti si cu drept cuvant. Dar iata ca pentru cei nelegiuiti a murit Hristos pe cruce, deci si pentru d-ta.” Dupa aceea acel om a incetat cu impotrivirea, ca sa se plece in fata voii lui Dumnezeu. Astfel adancimea harului lui Dumnezeu s-a aratat si a coborat si pana la acest om, ca sa-l ridice din adanc.
Dar inaltimea? Evanghelistul Ioan spune: “Vedeti ce dragoste ne-a aratat Tatal, sa ne numim copii ai lui Dumnezeu; si suntem.” Este un verset care cuprinde multa mangaiere pentru cei care sunt credinciosi cu adevarat. “Cat de sus sunt cerurile fata de pamant, atat de mare este bunatatea Lui pentru cei ce se tem de El.” Iar in alt psalm citim: “El ridica pe cel sarac din tarana, inalta pe cel lipsit din gunoi, ca sa-l faca sa sada impreuna cu cei mari, cu mai-marii poporului Sau.”
Am citit despre un betiv care era foarte patimas, incat ai lui i-au spus: “Du-te, du-te in alta tara, tot nu esti bun de nimic aici, esti o sarcina pentru cei din jurul tau. Du-te si pierde-ti urma pe acolo… “ El era un muzician ales. A plecat departe, sa-si scoata o bucata de paine. Ajunsese tot mai zdrentaros, tot mai decazut. Intr-o seara se intorcea acasa, dupa ce cantase la un local. Era tare frig si era zgribulit de frig. Acasa nu avea foc. Vede insa undeva o sala luminoasa. Ce o fi aici? Intra inauntru. Era o sala in care se vestea evanghelia. S-a asezat si el mai langa soba, ca sa se incalzeasca. Unul din cei de acolo acolo, deodata se ridica si spune: “Cel care canta la orga s-a imbolnavit. Nu este intre dv. cineva care stie sa cante la orga?” Se gandea ca el stie sa cante, dar se uita la el, jerpelit cum era, ii era rusine sa se ofere. Mai era un simt inca in el. In sfarsit, s-a dus la orga, sa cante dupa note.
Cel care vestea evanghelia propune o cantare, cum ar fi la noi cantarea aceea: “Domnu-i iubire, El ne-a iubit.” Si canta cu mult foc. In timp ce canta, iubirea lui Dumnezeu s-a coborat in sufletul lui, a izbucnit in plans si canta si plangea. Canta o iubire pe care el n-o cunoscuse pana atunci si plangea mizeria in care il adusese pacatul. Si betivanul acesta s-a intors la Dumnezeu si a compus multe cantari crestine care s-au publicat prin cartile de canatri. La ce inaltime l-a ridicat harul lui Dumnezeu, la inaltimea aceea de la un betiv decazut, la starea de copil al lui Dumnezeu, credincios. Asa ridica harul lui Dumnezeu!
Trebuie sa cunoastem din ce in ce mai mult harul lui Dumnezeu. Tot harul lui Dumnezeu a lucrat ca fiul risipitor sa se intoarca acasa, pentru ca si-a venit in fire, parca fusese zapacit. Atunci si-a zis: “Ma voi intoarce la tatal meu si ii voi spune sa ma primeasca macar ca pe un argat, pentru ca am pacatuit impotriva cerului si impotriva lui.” A venit acasa, iar tatal lui l-a vazut de departe, i-a iesit inainte si l-a sarutat mult, cu sarutul harului lui Dumnezeu care primeste si iarta pe pacatosi.
In felul acesta suntem indemnati sa ne adancim tot mai mult in harul lui Dumnezeu. Dorinta apostolului Pavel, pe care ne-a exprimat-o in cuvintele citite, este sa adancim tot mai mult harul lui Dumnezeu. Asa il vom intelege bine pe apostol cand spune: “Prin har sunt ce sunt” si “harul Lui fata de mine n-a fost in zadar.”
Teodor Popescu
28 aprilie 1957
Multumim si apreciem bunavointa fr. Horia Azimioara prin care am primit meditatiile si predicile fr. Gheorghe Cornilescu !
Sa lasam aceasta noua primavara sa ne invaluie, iar miracolul renasterii naturii sa ne invete din nou si din nou, ca mereu exista Speranta – simbol al nasterii noastre din nou prin Cel ce ne-a adus Mantuirea, murind odata pentru totdeauna pentru pacat si inviind pentru indreptatirea noastra inaintea lui Dumnezeu Tatal. 
