Procesul lui Isus

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

La moara lui Felix

Trecea Isus prin săli de judecată,
Sobor, Pilat, Irod şi iar Pilat,
Într-un proces cum n-a mai fost vreodată,
Şi raţiunea ţipă consternată:
„Cum, Adevărul este acuzat?

Pe banca acuzaţilor stă Mila?
Stă Dragostea cu chip curat şi blând?
Se înroşeşte chiar şi clorofila
De indignare, când îşi pun ştampila
Pe condamnare, oamenii, pe rând.”

A apărut un licăr de dreptate
Când i s-a dat s-aleagă, la popor,
Între un Miel şi-un om cu mâini pătate,
Însă mulţimile înfierbântate
Ales-au…potrivit cu firea lor.

„La moarte!”ţipa aspru acuzarea
Cu glas de bici, tăios, încrâncenat,
Şi raţiunea-şi strigă consternarea:
„Dar unde-i, unde este apărarea?
Cum să condamni un om nevinovat?”

Însă procesul, apă-nvolburată,
Curge spre un deznodământ fatal
Şi raţiunea tace sufocată,
Căci toată-această falsă judecată
Trece dincolo de raţional.

Cine şi cum putea să înţeleagă
Că acuzatul, în tăcerea Lui,
Primea pedeapsa pentru lumea-ntregă,
Când fiecare îşi ducea-n desagă
Păcatul bici…

View original post 33 more words

ISAIA 53,7

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

GHETSEMANE-Claire Ryann- O fetiță de trei ani cântând superb

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

 OUR PASSOVER LAMB

 Passover is the time of year that the Jewish people remember their miraculous release from slavery in Egypt.  It was instituted by God and the details are very specific as recorded in the Book of Exodus. “And the LORD spake unto Moses and Aaron in the land of Egypt, saying, This month shall be unto you the beginning of months: it shall be the first month of the year to you.” Exodus 12:1-2. This should get our attention. The first month on the Jewish calendar is Nissan and on the 10th day of Nissan a lamb was to be chosen. “Your lamb shall be without blemish, a male of the first year: ye shall take it out from the sheep, or from the goats” Exodus 12:5. The lamb was to be perfect and was to be cared for. On the fourteenth day of Nissan the chosen lamb was to be killed and his blood put on the side posts and the upper door post of each household where the lamb was to be eaten. That night the Lord would move through the land of Egypt and the firstborn of both man and beast would die. The blood of the lamb was the only protection for the household. Only obedience to God would allow the firstborn of a household to be protected. “And this day shall be unto you for a memorial; and ye shall keep it a feast to the LORD throughout your generations; ye shall keep it a feast by an ordinance for ever.” Exodus 12:14. It all happened just as God said and the Israelites were freed from bondage. God wanted them to remember what He did for them. Passover is celebrated to this day but there is a much deeper meaning to Passover. It was fulfilled by Jesus.

The Passover story is familiar to us and it is prophetic. Like all of the Jewish feasts, Passover is about Jesus. This important feast celebrates the Israelites being set free from Egyptian bondage, but by allowing Himself to be sacrificed, Jesus set us free from the bondage of sin and death. When He rode into Jerusalem on the colt of a donkey He fulfilled many prophecies, including one in Daniel which foretold the exact day He would be hailed as the Messiah. “Know therefore and understand, that from the going forth of the commandment to restore and to build Jerusalem unto the Messiah the Prince shall be seven weeks, and threescore and two weeks: the street shall be built again, and the wall, even in troublous times.“Daniel 9:25. Calculations based upon this prophecy reveal that Jesus rode into Jerusalem on the exact day foretold in Daniel. When He traveled to Jerusalem on that final journey He knew that the time was right and He would be hailed as the Messiah, but then He would be sacrificed…crucified. Years before this John the Baptist had recognized Him as the Lamb of God, and Jesus truly is our perfect Lamb“The next day John seeth Jesus coming unto him and saith, Behold the Lamb of God, which taketh away the sin of the world.” John 1:29. Jesus truly was the once for all sacrifice to take our sin away. There is no more monumental event in history than Jesus’ crucifixion, except for His resurrection.

Jesus rode on a donkey colt into Jerusalem and the people hailed Him as Messiah…the people had chosen Him. Unlike the Passover lamb that was treated gently from the time of selection until its quick sacrifice, Jesus would not be treated kindly. In those final few days He would have disputes with the Jewish leaders and ultimately be betrayed by one of the twelve men who followed Him. After His arrest He endured beatings, scourging, mocking, and pure brutality. They spit on Him, pushed a crown of thorns onto His head, and put a purple robe on Him to mock His claim to be King. Pilate stood Him before a crowd of angry people and asked them if he should set Jesus free or a robber named Barabbas. The crowd called for the release of Barabbas, but gave the frenzied cry“ Crucify Him!” when Pilate asked them what he should do with Jesus. Then, the Lamb of God was sent to the slaughter. “And he bearing his cross went forth into a place called the place of a skull, which is called in the Hebrew Golgotha: where they crucified him, and two other with him, on either side one, and Jesus in the midst.” John 19:17-18. The Passover lamb was slaughtered quickly, but “Lamb of God, which taketh away the sin of the world” was beaten unmercifully and then nails were pounded into His hands and His feet. He hung on the cross for hours, dying slowly. He looked down at His mother and gave the responsibility for her care to John and He watched as the Roman soldiers gambled for His garments. In spite of all that was done to Him, His love and forgiveness was not shattered. “Then said Jesus, Father, forgive them; for they know not what they do. And they parted his raiment, and cast lots.” Luke 23:34. His forgiveness is still available to us today.

Jesus had gone to Jerusalem knowing full well what He faced there, but He went willingly. At the last meal He shared with His disciples, He told Judas to go and do what he had to do…to go and betray Him. He kept silence during the illegal trial and the beatings. He carried His cross to His own crucifixion. Jesus, God the Son, had never been separated from God the Father because He was sinless and perfect, even in His human form. But as He hung on that cross He took our sins upon Himself and for the first time ever the perfect Lamb of God felt separation from God the Father because sin separates us from God. “And at the ninth hour Jesus cried with a loud voice, saying, Eloi, Eloi, lama sabachthani? which is being interpreted, My god, my God, why has thou forsaken me?” Mark 15:34. The sin that you and I should be condemned for was fully paid for on the cross. Jesus’ blood was shed for each and every person who has ever lived and who ever will live. It’s up to each of us individually to accept or reject that gift of salvation. That gift is free for the asking, but cost Jesus dearly.

Jesus fulfilled prophecy with precise timing, and after all things were accomplished, He chose the timing of His death. “After this, Jesus knowing that all things were now accomplished, that the scripture might be fulfilled, saith, I thirst. Now there was set a vessel full of vinegar: and they filled a spunge with vinegar, and put it upon hyssop, and put it to his mouth. When Jesus therefore had received the vinegar, he said, It is finished: and he bowed his head and gave up the ghost.”John 19:28-30.It was finished. The blood of the Lamb was shed for you and me. We can look back and see the fulfilled prophecies and know that only His blood can redeem us. Those who followed Him were not so sure. They had followed Him and believed He was the Messiah, but now He had died. They feared that they would be the next ones crucified because they had followed Him.

For many reasons the burial was swift and they were unable to tend to His body the way they should have. At the first hint of light on the first day of the week a handful of women went to care for the body. Their grief was heavy as they walked to the tomb. A large stone had been placed at the entrance and they weren’t sure how they would be able to move it, but on they went. When they reached the tomb they were met with an astonishing sight. The stone had been rolled away! “And entering into the sepulchre, they saw a young man sitting on the right side, clothed in a long white garment; and they were affrighted. And he saith unto them, Be not affrighted: Ye seek Jesus of Nazareth, which was crucified: he is risen; he is not here: behold the place where they laid him.” Mark 16:5-6.Can you imagine their joy! Jesus was risen from the dead! He’s alive!!

     From Exodus to Daniel to the Resurrection, the date is clear. God has gone to great lengths to establish when the Passover is to be celebrated and therefore when Christ was hailed as the Messiah, offered as the perfect sacrifice, and resurrected. In spite of that most Christians choose to celebrate Christ’s victory over the grave on a different day called Easter. That day is not related to the Jewish Passover. It occurs on the first Sunday after the first full moon after the Spring equinox. That day is based upon a pagan celebration and the traditions surrounding it have nothing to do with Christianity. Is it wrong to celebrate Christ’s Resurrection on this pagan holiday? Each person needs to decide individually. “Let no man therefore judge you in meat or in drink, or in respect of an holyday, or of the new moon, or of the sabbath days: which are a shadow of things to come; but the body is of Christ.” Colossians 2:16-17. We belong to Christ and therefore we have freedom. Jesus fulfilled the Law and we need to be careful that we don’t return to the Law because that is not where salvation is found, but the date of His final entry in to Jerusalem, the day of the crucifixion, and the day of the Resurrection all seem important to God. We need to pay attention. Salvation is through Christ, but we need to honor Him in all our ways. Does coloring eggs and eating chocolate bunnies make you a pagan? No, but you need to be sure that you are identifying with Christ. We know that His sacrifice was during the Passover celebration which foreshadowed Him. It seems important to God that we know when Christ’s victory over death occurred. This year, 2016, Passover begins at sundown on April 22. Take time to read through Exodus chapter 12 and then read the Gospel accounts of Jesus’ final week and also read through the Resurrection. Christ took our sins upon Himself and won the victory over death. Never forget that or take it lightly.

The blood on the door posts of the Jewish households so long ago protected them from death on that night of the first Passover. The blood of “…the Lamb of God, which taketh away the sin of the world” applied to your heart is the only means by which you can be protected from eternal death. Celebrate our true Passover Lamb.

by Ron and Nathele Graham • April 21, 2016

God bless you all,

Nathele Graham

www.straitandnarrowministry.com

ron@straitandnarrowministry.com

Ron Graham’s previous commentaries archived athttp://www.raptureready.com/featured/graham/graham.html

All original scripture is “theopneustos” God breathed

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Tatal indurarilor, Dumnezeul oricarei mangaieri

Lowell Brueckner

Predic despre mânia lui Dumnezeu, hidoșenia păcatului și consecințele lui, pentru că aceste lucruri fac parte din întregul plan al lui Dumnezeu și nu îndrăznim să le omitem. Le accentuez din cauza dezechilibrului extrem și a lipsei predicării despre aceste subiecte, în zilele noastre. Liderii creștinii nu conștientizează deserviciul pe care îl fac ascultătorilor lor și scopului lui Dumnezeu, evitând aceste subiecte. A nu avertiza oameni care dorm într-o casă în flăcări, de pericolul la care sunt expuși, este o cruzime dincolo de ce se poate descrie, dar asta este exact ceea ce fac pastorii, care s-au hotărât să nu deranjeze conștiința celor adormiți spiritual, din congregațiile lor. Se poate ca unii să creadă că sunt un bătrân capricios… Sau și mai rău, un predicator capricios… Așa că dați-mi voie să spun că mesajul următor este un exemplu de învățătură sublimă a Bibliei, pe care mă bucur nespus să o vestesc.

---

,,Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri.” 2 Corinteni 1:3

Motivația principală în citirea Scripturii este să vedem în ea descoperirea lui Dumnezeu și a Fiului Său, Isus Hristos. Când prietenul meu, Navajo Herman Williams, a fost convertit, plângea pentru că avea o Biblie, dar nu știa să citească. Voia atât de mult să cunoască mai multe despre Acela care venise în viața lui și-i adusese pacea. Textul de aici ne spune că aceasta este natura lui Dumnezeu: de a fi îndurător și de a mângâia.

Înainte de a intra în subiect, trebuie să recunoaștem nevoia de a fi convinși într-un mod clar și adânc de păcatul nostru, trecut și prezent, înțelegând că suntem mari păcătoși. Suntem, de fapt, infractori, care au comis infracțiuni impotriva lui Dumnezeu. În acest moment ar fi potrivit să medităm la consecințele păcatului asupra sufletului lui David, așa cum a exprimat el în Psalmul 38: ,,Nu mai este nicio vlagă în oasele mele în urma păcatului meu. Căci fărădelegile mele se ridică deasupra capului meu, ca o povară grea, sunt prea grele pentru mine. Rănile mele miros greu și sunt pline de coptură, în urma nebuniei mele. Sunt gârbovit; peste măsură de istovit. Toată ziua umblu plin de întristare… Tulburarea inimii mele mă face să gem… Inima îmi bate cu tărie, puterea mă părăsește.”

John Newton, mizerabilul comerciant de sclavi, care mai târziu L-a găsit pe Hristos și a devenit un slujitor al Evangheliei, a scris marele imn ,,Mărețul har”. El spunea că zece mii de fantome îl trezeau noaptea și-i luau somnul. Erau amintirea africanilor, ale căror vieți fuseseră distruse pe vasul său. Dacă nu am experimentat convingerea de păcat, atunci nu putem aprecia textul de mai sus, nici mesajul care urmează.

Totuși, odată ce o persoană a ajuns la concluzia că este un păcătos mizerabil, de-aici înainte îl așteaptă numai vești bune. John Newton a spus de asemenea: ,,Eu sunt un mare păcătos, dar am un mare Mântuitor.” A. W. Tozer a spus: ,,Orice păcate mari am fi comis, ele sunt mici în comparație cu lucrarea măreață pe care Dumnezeu a făcut-o ca să îndrepte problema noastră, prin Isus Hristos, pe cruce.” Martin Luther a dedus: ,,O picătură de sânge care a curs din venele Fiului lui Dumnezeu este îndeajuns să curețe toate păcatele lumii și ale altor zece mii de lumi.” Cu toate acestea, El a vărsat litrii de sânge și și-a golit venele ca să ne ofere o mântuire din abundență.

Dumnezeu e mai mult decât binevoitor să ierte – acesta nu este un lucru greu pentru El. Psalmistul a scris: ,,Bunătatea Ta, Doamne, ajunge până la ceruri și credincioșia Ta până la nori.” (Psalmul 36:5). Acesta a fost modul lui de a exprima că nu există nicio limită a îndurării lui Dumnezeu și nicio măsură omenească ce o poate pătrunde. Nu există niciun păcat dincolo de puterea Sa de iertare.

Dumnezeu Și-a manifestat îndurarea față de bărbatul și femeia care au adus păcatul în lume și le-a făcut ,,haine de piele și i-a îmbrăcat cu ele.” (Geneza 3:21). În ciuda dezastrului fără egal pe care acel păcat l-a cauzat de-a lungul secolelor, printre toți oamenii, Dumnezeu a adus har care abundă peste acel păcat. Este clar faptul că Dumnezeu e un vrăjmaș feroce al tuturor tipurilor de păcate, dar deși păcatul a intrat în lume și în natura omului, El a găsit o cale de a lucra, astfel încât orice persoană care a căzut să poată atinge de fapt înălțimi mai mari în El, decât dacă n-ar fi păcătuit niciodată.

 „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei, iar celălalt, cu cincizeci. Fiindcă n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi. Spune-Mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?… cui i se iartă puțin iubește puțin.”(Luca 7:41-47). Potențialul din zilele noastre de a-l iubi pe Dumnezeu este mai mare decât era în grădina Edenului. Înainte de a păcătui, Adam nu știa să iubească precum femeia păcătoasă, ale cărei păcate au fost iertate. Este o dragoste pe care nici îngerii nu o cunosc. Dumnezeu ia dezastrul pe care cineva l-a produs, eșecul moral pe care El îl disprețuiește cu adevărat, și îl zdrobește, îl frânge, îl îndepărtează și începe să modeleze până când formează ceva mai frumos decât ar fi putut vreodată fi posibil, dacă nu ar fi existat acea pierdere teribilă.

După eșecul imens, atunci când copiii lui Israel au crezut iscoadele necredincioase și întregii generații nu i s-a permis să intre în Țara Promisă, Dumnezeu nu i-a lăsat să piară în pustie. Poți să-ți amintești că Miriam, Aaron și Moise erau incluși în numărul acelora care nu au putut trece Iordanul. Totuși, Balaam, însărcinat de împăratul Balac să îi blesteme, nu a putut face altceva decât să-i declare un popor binecuvântat: ,,Cum să blestem eu pe cel ce nu-l blestemă Dumnezeu? Cum să defăimez eu pe cel pe care nu-l defăimează Domnul?… O, de aș muri de moartea celor neprihăniți și sfârșitul meu să fie ca al lor!” (al lui Israel)!… ,,El nu vede nicio fărădelege în Iacov, nu vede nicio răutate în Israel. Domnul, Dumnezeul lui, este cu el, El este Împăratul lui, veselia lui.” (Numeri 23:8, 10, 21).

Dumnezeu poate lua cea mai rea situație și să o întoarcă total, spre cel mai mare bine. Când Samson a rupt legământul său cu Dumnezeu, în special porunca de a nu-și tăia niciodată părul, și-a pierdut ochii, a fost legat cu lanțuri și pus să învârtă la moară. Totuși, în acea stare josnică, părul a început să-i crească din nou! În ciuda a ceea ce el pierduse, Dumnezeu a sădit viață înlăuntrul lui, așa încât, chiar și-n pierdere, el a avut puterea să-și revină. El a pus viață în rădăcina părului lui Samson, și acolo unde este viață există potențialul refacerii. Deși a suferit consecințe severe din cauza păcatului său, el a fost folosit încă o dată să facă ceva mai important decât ceea ce îndeplinise pe tot parcursul vieții lui. Samson și-a îndeplinit scopul pentru care exista și putea declara încă împreună cu Pavel: ,,M-am luptat lupta cea bună, mi-am sfârșit alergarea.”. Numai lucrarea de neîntrecut a mâinilor lui Dumnezeu poate împlini astfel de lucruri.

La primul semn de pocăință Dumnezeu este gata să ierte. Citește despre răutatea împăratului lui Israel, Ahab, în 1 Împărați 16:30-31. El a făcut rău, mai mult decât toți aceia care au domnit înaintea lui. Ca și cum nu era îndeajuns că împinsese întregul Israel în idolatrie, el a adus mai multe lucruri și din afara țării. A luat-o pe păcătoasa Izabela de soție, fata împăratului Sidoniților și a slujit și s-a închinat zeului păgân Baal. După ce a făcut ce se putea mai rău, în urma unei situații în care Nabot a fost omorât, pentru ca Ahab să poată avea via lui, o faptă pe care Biblia a numit-o îngrozitoare, Ilie a rostit un blestem asupra lui. Ca răspuns, Ahab ,,și-a rupt hainele, și-a pus un sac pe trup și a postit: se culca cu sacul acesta și mergea încet. Și cuvântul Domnului a vorbit lui Ilie, Tișbitul, astfel: „Ai văzut cum s-a smerit Ahab înaintea Mea? Pentru că s-a smerit înaintea Mea, nu voi aduce nenorocirea în timpul vieții lui” (1 Împărați 21:27-29).

În 2 Împărați 13, ni se spune că împăratul lui Israel, Ioahaz a făcut ce este rău înaintea Domnului și că Domnul S-a aprins de mânie împotriva lui Israel. Totuși, în versetul 4 găsim că ,,Ioahaz s-a rugat Domnului. Domnul l-a ascultat… (și Domnul a dat un izbăvitor lui Israel. Copiii lui Israel au scăpat din mâinile sirienilor)” (versetele 4 și 5).

Isaia, capitolul 7, vorbește despre un alt împărat rău, de data aceasta Ahaz din Iuda (vezi aprecierea istorică a acestui rege în 2 Împărați 16:2-3). Privește cum de-a lungul capitolului, Dumnezeu intenționează să-l încurajeze să  alunge minciunile vrăjmașului, care îl înspăimânta, și să se încreadă în Domnul. El i-a spus că lucrurile pe care vrăjmașul le-a plănuit împotriva poporului lui Dumnezeu nu se vor întâmpla, ci că dimpotrivă, în final El îi va face să biruiască. El i-a spus lui Ahaz să ceară un semn, care l-ar ajuta să creadă, după care Dumnezeu Însuși i-a făcut o promisiune cu privire la venirea lui Mesia.

Probabil că cea mai mare demonstrație a îndurării lui Dumnezeu se vede în cazul împăratului Manase. Tatăl lui, Ezechia, a fost cel mai evlavios dintre toți împărații și a făcut în Iuda reforme mai mari decât toți regii dinaintea lui și după el. Acest om rău (Manase, n.t.), a stricat și a distrus tot binele pe care tatăl său îl făcuse. Cu toate acestea, când judecata lui Dumnezeu a venit ca o consecință și ,,când a fost la strâmtorare, s-a rugat Domnului, Dumnezeului lui, și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi. I-a făcut rugăciuni, și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile și l-a adus înapoi la Ierusalim, în împărăția lui. Și Manase a cunoscut că Domnul este Dumnezeu.” (2 Cronici 33:12-13). Se pare că el l-a slujit pe Dumnezeu pentru tot restul zilelor lui.

Chiar în mijlocul judecății, Dumnezeu își amintește îndurarea. Când în cele din urmă nu mai era niciun remediu și Israel trebuia să meargă în robie, Dumnezeu le-a promis îndurare pentru acea vreme, cât și un viitor de bunăstare. ,,ca să vă înmulțiți acolo unde sunteți, și să nu vă împuținați. Urmăriți binele cetății în care v-am dus în robie și rugați-vă Domnului pentru ea, pentru că fericirea voastră atârnă de fericirea ei!… Căci Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor și o nădejde.” (Ieremia 29:6,7,11). Acolo, împăratul lui Israel a găsit bunăvoință, mai presus de toți împărații pe care Nebucadnețar îi cucerise.,,Evil-Merodac, împăratul Babilonului, în anul întâi al domniei lui, a înălțat capul lui Ioiachin, împăratul lui Iuda, și l-a scos din temniță. I-a vorbit cu bunătate și i-a așezat scaunul lui de domnie mai presus de scaunul de domnie al împăraților care erau cu el la Babilon. A pus să-i schimbe hainele de temniță și Ioiachin a mâncat totdeauna la masa împăratului în tot timpul vieții sale. Împăratul Babilonului a purtat grijă necontenită de hrana lui zilnică, până în ziua morții lui, în tot timpul vieții sale.” (Ieremia 52:31-34)

Înțelegând ce aștepta Isus de la ucenicii Săi, ar fi greu să găsim în Noul Testament un eșec mai adânc decât cel al lui Petru. Isus i-a învățat că pe oricine se leapădă de El înaintea oamenilor și El îl va lepăda îanintea Tatălui Său din ceruri. Și exact asta a făcut Petru. Îți poți imagina cum s-a simțit Petru după ce a cântat cocoșul și apoi Isus a trecut și s-a uitat țintă la el? ,,Domnul S-a întors și S-a uitat țintă la Petru. Și Petru și-a adus aminte de vorba pe care i-o spusese Domnul: „Înainte ca să cânte cocoșul, te vei lepăda de Mine de trei ori.” Și a ieșit afară și a plâns cu amar.” (Luca 22:61-62)

Petru nu s-a mai putut întoarce niciodată la nivelul de ucenicie pe care l-a lăsat în urmă, nici nu a mai putut avea același fel de legătură cu Isus, cum avusese înainte. În acel punct, el probabil și-a dorit să poată avea din nou acele lucruri, dar nu a fost să fie. Consacrarea inițială a lui Petru a primit o lovitură de grație, dar era pregătirea pentru ceea ce urma să primească în ziua Cincizecimii. Petru a primit iertare și mângâiere, dar mai presus de asta, Domnul îl aducea cu credincioșie pe Petru la un loc cu mult mai înalt în El.

Noi cunoaștem doctrina despre moartea față de sine, așa încât Hristos să poată trăi înlăuntrul nostru. Întrebarea este: cum ajungem noi în acel loc al morții? Este un act care face parte din răstignirea de sine a noastră? Sau poate fi faptul ca Dumnezeu să se folosească de ceva care se întâmplă în viața noastră, și să-l transforme într-un instrument al morții? Poate fi vorba de ceva similar lepădării lui Petru. Când se petrece acest lucru, nici noi nu vom mai fi vreodată în stare să ne întoarcem la nivelul de trăire și lucrare de dinainte. Vom căuta vechea noastră formă de închinare, rugăciune și slujire, dar nu o vom găsi.

Trebuie să avem grijă când suntem în acest punct să nu renunțăm, să nu lăsăm mâinile jos și să nu spunem: ,,Aș putea la fel de bine să renunț la a mai încerca să fiu creștin. Am eșuat și nu reușesc să mai găsesc acel loc vechi pe care îl aveam. Poate că nu mai este nicio nădejde pentru mine.”. Nu, Dumnezeu e departe de a te respinge și a te abandona. Lasă-mă să-ți explic ce se întâmplă. A avut loc o moarte, iar acum tu trebuie să încerci să mergi mai departe – continuă să te rogi, studiază-ți Biblia, continuă să slujești și să participi la activități creștine și la partășie, până când Isus te ridică, așa cum l-a ridicat pe băiatul care a căzut ca mort după ce demonul l-a părăsit (Marcu 9:26-27). A fost nevoie ca Isus să-l ia de mână și să-l ridice din nou în picioare, așa cum l-a ridicat și pe Ioan, după ce acesta căzuse la picioarele Lui ca mort (Apocalipsa 1:17). Dar acum, acest băiat era liber de sub puterea care-l dominase.

Încetul cu încetul, El te va învăța lucruri pe care nu le știai înainte – lucruri mai bune și mai importante. Mare parte din această lucrare se va face în secret și tu nici măcar nu vei ști că ea se petrece. El deține controlul, El știe ce ți se întâmplă ție și se va implica în mod personal într-o reînnoire lăuntrică. Vei merge într-un loc mai înalt și mai tare decât ceea ce ai cunoscut înainte.

Lowell Brueckner(primita pe e-mail fara adresa de link)

IUBIREA LUI CREEAZA IUBIREA NOASTRA-C.H.SPURGEON

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Iubirea Lui creeaza iubirea noastra

    Oceanul iubirii lui Dumnezeu, atat de vast incat nici macar pe aripile imaginatiei noastre nu il putem traversa, isi trimite comorile ploilor de har care cad asupra inimilor noastre, care sunt asemenea pasunilor din pustie. Ele fac inimile noastre sa fie inundate si, in rauri de recunostinta,  viata primita se indreapta inapoi spre Dumnezeu. Toate lucrurile bune sunt de la Tine, Dumnezeule Mare, bunatatea Ta creeaza binele nostru; iubirea Ta infinita fata de noi da nastere iubirii noastre fata de Tine.

    Iubirea fata de Dumnezeu trebuie sa fie in inima, altfel nu exista niciun fel de har. Cine nu Il iubeste pe Dumnezeu nu este nascut din nou.

    Nu ai primit invatatura de la Dumnezeu daca nu Il iubesti pe Dumnezeu.

    Iubirea fata de Dumnzeu este radacina iubirii fata de ceilalti. Nu este crestin acela care nu ii iubeste pe crestini.

                                        C. H. Spurgeon

NALUCA SAU REALITATE- Gheorghe Cornilescu 16 aprilie 1967

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

 Naluca - sau Realitate

                                                         Gheorghe Cornilescu

 16 aprilie 1967

                           {G. Cornilescu a murit pe data de 7 august 1967}

    Multe mangaieri si multe binecuvantari pe care ni le pune inainte Scriptura le pierdem deseori din cauza unei intelegeri gresite.

    Ce mangaiere ar fi putut avea ucenicii pe marea infuriata, daca ar fi inteles ca Domnul Isus este de fata si Se arata ca Domn al marii tot asa cum S-a aratat ca Domn al pamantului! Totusi, fiindca ei nu L-au cunoscut clar, le-a lipsit aceasta mangaiere.

    Ceea ce este mai trist insa este ca neclaritatea face din cea mai mare mangaiere, un izvor de teama. Domnul Isus a venit la ei si in venirea Lui pentru ucenici a rasarit soarele bucuriei lor, dar ei n-au inteles ca e Domnul Isus; de aceea ei au socotit ca este o naluca. Ei s-au nelinistit si au tipat de teama. S-au temut de Acela care era Prietenul lor cel mai bun, ca de un dusman. Ca Domnul Isus mergea pe valuri ar fi trebuit sa le inlature orice teama, dar, in loc de asta, L-au socotit ca o naluca aparand in furtuna, care le prevesteste o nenorocire si mai mare.

    De cata insemnatate este doctoria cereasca pentru ochi, ca sa vada bine! De cata insemnatate este credinta, care ne aduce pe Domnul Isus asa de aproape si ne face sa-L vedem asa cum este! Ce placut este sa umbli in apropierea Lui si sa-L recunosti cu o incredere deplina! Faptul acesta ne-ar da mangaierea pe care momentan n-o pricepem si ne-ar scoate din incurcatura care a pus stapanire pe noi fara temei.

    Ca sa intelegem mai bine aceste ganduri, voi arata intai ca este o mare greseala sa privim pe Domnul Hristos ca o naluca; in al doilea, ca suntem inclinati sa facem acest lucru tocmai cand Domnul Hristos ni Se arata in chip deosebit; in al treilea, ca din aceasta cauza vin cele mai mari griji peste noi; si in al patrulea rand, ca, daca am putea sa fim vindecati de acest rau, Domnul Hristos ar fi mai pretuit si multe alte binecuvantari ar iesi de aici.

    Sunt unii oameni care fac din Domnul Hristos o naluca. Socotesc ca astfel de oameni vad ceva in Domnul Isus, dar nu-L vad ca Mantuitorul lor, ceea ce nu este decat o inselare. Au visat; s-au aprins intr-un mare grad de greseala lor; s-au incredintat pe ei insisi de o mangaiere falsa si fac din simtamantul lor agitat sau din inchipuirea lor un Hristos. Nu sunt mantuiti, dar ei cred ca sunt. Ei nu-L cunosc pe Domnul Hristos; n-au Duhul Lui, nu sunt oile Lui. Nu sunt ucenicii Lui, totusi si-au pus inaintea ochilor lor duhovnicesti ceva pe care-l socotesc Hristos si ideea lor despre Hristos, care nu este decat o parere, o iau drept Hristos. Este o greseala groaznica! Sa ne scape Dumnezeu de o astfel de greseala si prin Duhul Lui sa ne invete sa recunoastem pe Domnul Hristos si in fapt si in adevar ca viata vesnica.

    Este o mare greseala sa privim pe Domnul Hristos ca o naluca in legatura cu pacatul si curatirea de pacate. Pacatul nostru, cand am fost incredintati de el, ne-a aparut ca o realitate. Si asa si este in adevar. Abaterile noastre fata de Dumnezeu nu-s lucruri inchipuite. L-am intaratat la manie in fiecare zi si El S-a maniat pe noi in fiecare zi. Murdaria pacatului nu este numai la suprafata, ci lepra este adanc inradacinata in fiinta noastra. Pacatul este un rau ingrozitor si, cand duhul nostru ajunge sa vada realitatea si grozavia lui, ne face sa recunoastem pacatul ca o grea datorie, asa incat s-o simtim; dar este si o mare binecuvantare cand sangele Domnului Isus care spala orice pacat e tot asa de viu. Cand spunem: "in El avem rascumpararea, prin sangele Lui iertarea pacatelor, dupa bogatiile harului Sau" aceasta nu este o naluca sau o parere, ci o realitate despre care avem o siguranta deplina. Cand ni se spune de alta parte ca "toti prorocii marturisesc despre El ca oricine crede in El capata prin Numele Lui iertarea pacatelor", nici aceasta nu este o naluca, ci o realitate.

    Totasa este o mare greseala sa privim pe Domnul Hristos ca o naluca atunci cand este vorba de primirea noastra inaintea lui Dumnezeu, dupa ce am capatat iertarea pacatelor. Este adevarat ca indatoririle noastre ca oameni credinciosi au multe lipsuri si ne produc mari dureri sufletesti. Si dupa orice predica pe care am tinut-o, dupa orice rugaciune pe care am inaltat-o, dupa orice slujba pe care am facut-o pentru Domnul Isus, dupa ce am facut tot ceea ce trebuia facut, cat de adevarat este ca suntem "robi netrebnici"!

    Greselile si nedesavarsirile slujbei noastre ne stau mereu in fata si nu este zi in care sa nu fim nevoiti sa spunem ca am ramas cu mult inapoia a ceea ce trebuie sa fie un credincios. Uneori ne intrebam chiar daca mai suntem credinciosi si cu drept cuvant ne temem. Si sunt credinciosi care privesc cu multa durere aceasta stare de lucruri. Ei privesc mult la ei insisi si nu gasesc in ei nimic bun, iar aratarile acestei stari in afara le pricinuiesc o neliniste continua. Este asa de mult bine in acest fel de gandire, incat nimeni nu-I poate osandi, dar in acelasi timp trebuie sa se pastreze echilibrul sfant al sufletului.

    Sunt mari si reale lipsurile noastre? Dar tot asa de reala este si neprihanirea Domnului Isus in care stau toti credinciosii inaintea lui Dumnezeu. Sunt nedesavarsite rugaciunile noastre? O, dar asa de desavarsite sunt mijlocirile Domnului Hristos pentru noi! Suntem plini de pacate cand ne uitam la noi insine si vrednici de lepadat? Sa nu uitam insa ca in Domnul Isus nu este niciun pacat, iar meritele Lui au o greutate vesnica inaintea Tatalui Sau preamarit. Inlocuitorul si chezasul noastru sta pentru noi inaintea tronului harului. In noi insine suntem nevrednici, dar suntem facuti placuti in Preaiubitul nostru. "Sunt negru - spune cel credincios - dar iubit pe deplin." Domnul Hristos a trecut asupra noastra toata frumusetea Lui si ne-a facut sa fim iubiti in iubirea Lui.

    Inaintea lui Dumneeu suntem vazuti in El fara pata sau zbarcitura. Fiindca Dumnezeu ne vede in El, nu gaseste nicio nelegiuire in noi. El a fost facut pentru noi inaintea lui Dumnezeu neprihanire, intelepciune si sfintire. Tot ce avem nevoie gasim in Domnul Isus si noi stam inaintea lui Dumnezeu imbracati in neprihanirea Lui. Sa nu facem cumva din neprihanirea Domnului Isus, care este temeiul primirii noastre inaintea lui Dumnezeu, o simpla parere, o naluca; sa nu tipam ca si cum ne-am gandi ca lucrarea Lui e ceva care poate fi o mangaiere pentru altii, dar pe noi nu ne poate mangaia. Lucrarea Domnului Isus este cea mai reala dintre toate realitatile.

    Suntem inclinati sa vedem in Domnul Isus o naluca atunci cand este vorba de sfintirea noastra. Din clipa in care, prin credinta in jertfa Domnului Hristos, am trecut din moarte la viata si incepem sa mergem ca oameni credinciosi, deodata se ridica impotriva noastra prapastia fara fund a firii noastre stricate. Ne produce durere mare in viata noastra. Sa nu cumva sa ne temem, sa socotim pe Domnul Isus, in mijlocul furtunilor trezite de firea noastra pamanteasca, ca o naluca, ci sa-L socotim ca o realitate. Caci, daca atunci cand Ii eram vrajmasi, El Si-a aratat dragostea fata de noi, cu atat mai mult acum, dupa ce am fost mantuiti prin jertfa Lui, El ne va da o viata sfanta, ne va face biruitori. El a lasat un mijloc de scapare si de firea pamanteasca. TOATA PREDICA  :Naluca

Transcrisa si trimisa pe e-mail de fr Horia Azimioara

                                        

 

DAYS OF PRAISE -BECOMING THE GOSPEL

Christianity can be condensed into four words: Admit, Submit, Commit and Transmit. -Samuel Wilberforce

Becoming the Gospel

by Henry M. Morris III, D.Min.

Evidence for Creation

“Only let your conversation be as it becometh the gospel of Christ: that whether I come and see you, or else be absent, I may hear of your affairs, that ye stand fast in one spirit, with one mind striving together for the faith of the gospel.” (Philippians 1:27)

The Greek word translated “conversation” emphasizes “citizenship,” with all of its attendant loyalties and expectations for appropriate behavior. The structure of the introductory word “only” indicates that it is an adjective, not an adverb. Thus, the opening phrase could be rendered, “Your only citizenship must be lived out so that it becomes the gospel.”

The New Testament employs three different Greek terms that are translated “conversation.”Anastrepho is best understood as “dwelling” or “remaining” in a certain place: “Put off concerning the former conversation,” we are commanded in Ephesians 4:22.Tropos stresses the manner of life, perhaps implying the reputation one gains by the lifestyle: “Even as Sodom and Gomorrha, and the cities about them in like manner, giving themselves over to fornication, and going after strange flesh, are set forth for an example” (Jude 1:7). Politeuo, the term used by Paul in our text, conveys citizenship: “For our conversation is in heaven” (Philippians 3:20,politeuma). The emphasis of our text is on our lifestyle and testimony as “ambassadors” in a foreign land (2 Corinthians 5:20). As such, we are to live in a manner that “becometh” the gospel—“that ye walk worthy of the vocation wherewith ye are called” (Ephesians 4:1).

We are to stand fast in a unity of one spirit with one mind. Paul closed his letter to the Philippians with this: “Therefore, my brethren dearly beloved and longed for, my joy and crown, so stand fast in the Lord, my dearly beloved” (Philippians 4:1). HMM III

http://www.icr.org/article/9208