Scrisoare informativă de misiune
San Fausto – octombrie 2011
Cum ne-a aşteptat jungla
La două săptămâni după reinstalarea noastră în San Fausto ne simţim deja că am revenit acasă, la ceea ce ne este familiar. Ne pare bine că am găsit totul în ordine şi mai puţine veşti rele ca altă dată. Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru coechipierii noştri Gregorio şi Ines care s-au purtat cu responsabilitate şi au făcut bine treburile, în ce priveşte şcoala, relaţiile cu comunitatea şi îngrijirea gospodăriei.
La începutul lunii octombrie am primit cu bucurie vestea că motorul maşinii era aproape gata. E adevărat că am alergat după multe piese şi mărunţişuri, şi a costat mult, dar faptul ca aveam promisiunea că vom putea din nou folosi maşina ne-a bucurat şi am început să ne facem planuri pentru revenirea în junglă.
Înainte însă, ne-am pregătit pentru întâmpinarea unui bun prieten care urma să vină din România pentru un seminar de pregătire pentru mai multe organizaţii misionare şi avea timp de stat în Peru suficient şi pentru a îl lua cu noi în junglă ca să cunoască pe viu locul în care lucrăm. Alex Vlaşin a fost astfel prima persoană apropiată nouă care să ne viziteze la faţa locului, de când ne-am stabilit în tribul Aşeninka.
Împreună cu fratele Alex Vlaşin am participat la un seminar de pregătire pentru organizaţii misionare.
Aşa că am hotărât ca plecarea din Lima să fie pe 13 octombrie, după terminarea seminarului, la care am participat şi noi. În ultimele zile în capitală am făcut rodajul la maşină cu motorul nou şi am încercat să pun la punct detalii legate de funcţionarea ei la drum lung. De asemenea, am profitat de timp pentru a îi prezenta lui Alex persoane, locuri şi lucruri care fac parte din experienţa noastră din Lima, lucruri despre care de altfel auzise de multe ori de la noi mai înainte.
Cum el are o experienţă deosebită în consiliere matrimonială alături de soţia sa, l-am rugat să pregătească câteva expuneri pe această temă, pentru toţi colegii noştri căsătoriţi cu care lucrăm în junglă, întrucât ştim că nu au niciodată pe nimeni să se ocupe de ei la nivel sufletesc cu sfaturi legate de familie. Aşa că am mobilizat celelalte 3 familii ca să fie cu toţii la San Fausto pentru zilele cât urma să ne viziteze Alex.
Când am plecat din Lima, am avut parte de o zi tare frumoasă şi însorită, până la destinaţie. Însă nu a fost fără peripeţii. Mecanicul nu reuşise să găsească o soluţie pentru uleiul pe care îl pierdea maşina din cutia de viteze. O îmbinare nu era perfectă. Aşa că am plecat cu emoţii ştiind că pe drum trebuie în continuu să verific nivelul şi să complezez hidrolina. Aşa încât, pe la 4000 de metri când a început să iasă fum din bord, ne-am speriat foarte tare. Eram într-un oraş mai mare, am tras pe dreapta şi am deschis capota, de unde a ieşit un fum gros de plastic ars. Am constatat repede că uleiul era suficient şi că problema era în altă parte, la circuitul electic. Un far de ceaţă era scurtcircuitat şi se supraîncălzise . Am scos releul pentru siguranţă, căci siguranţa era topită rău. Cu ocazia asta însă s-a ars şi iluminarea de bord, însă nu ne-am dat seama decât mult mai târziu, când s-a făcut noapte. Am pornit mai depate mulţumind lui Dumnezeu că n-a fost nimica grav care să ne împiedice călătoria.
Pe drum a trebuit să oprim în mai multe locuri să căutăm hidrolină şi în cei 500Km a trebuit să completăm aproape 3 litri de ulei.
Speram ca de la Merced mai departe să avansăm uşor, deşi pe macadam, ca să-i arătăm lui Alex încă pe lumină drumul care ne-a amărât pe noi ani de zile. Însă am prins tronsoane în lucru în care dinamitau şi ţineau drumul închis cu orele. Aşa că ne-a prins noaptea fără să avansăm şi a trebuit să facem majoritatea traseului pe întuneric, vreo 4 ore. Am prins un nor dens în jungla înaltă şi am intrat într-o ceaţă extrem de deasă, unde din fericire, celelalte lumini funcţionau bine şi ne-am descurcat şi fără cele de ceaţă. Aşa s-a făcut că am ajuns la Puerto Bermudez la 8 noaptea, foarte obosiţi de nici foame nu ne mai era. Din fericire Oscar şi Aura ajunseseră cu copiii în decursul zilei, fără probleme şi ne aşteptau. Din San Fausto, Gregorio şi Ines veniseră după noi cu barca mare, ca să încăpem toţi.
A doua zi, Adina a făcut cumpărăturile în timp ce eu am încercat să curăţ şi să soluţionez câte ceva la instalaţia electrică a maşinii. Când totul a fost pregătit, am plecat cu toţii pe râu, lăsând maşina la o cunoştinţă în curte. Iarăşi a fost o zi frumoasă. Toţi ne declarau că plouase 2 săptămâni fără oprire şi câ în ultima zi de ploi, exact înainte de sosirea noastră, fulgerele distruseseră televizoare, telefoane publice şi afectase antena GSM, aşa că nu mai funcţionau nici celularele în zonă. Noi ne-am bucurat că Domnul a oprit ploile pentru venirea noastră, şi am ajuns la casa noastră cu bine. Am găsit curtea curată, grădina cu câţiva ananaşi spre coacere şi alte fructe care începuseră să rodească după ce ani de zile le-am aşteptat să apară. Gregorio şi-a făcut coteţ de găini şi avea deja mai mult de o duzină, şi ouă zilnice. Deci ne-a aşteptat cu o bună impresie.
Casa noastră bineînţeles avea nevoie de o curăţenie generală, aşa că am profitat din plin de musafirii veniţi cu noi, şi i-am pus la treabă. Am convenit că dacă în România am învăţat că pe musafiri trebuie să-i aşteptăm cu casa măturată, practica pe câmp ne-a învăţat că mai bine îi aştepţi să vină, ca să te ajute să mături. Oricum era mult de treabă pentru fiecare. Haine şi lenjerii de pat erau cu mucegai. Aura a ajutat-o pe Adina cu spălatul. Oscar şi Alex au ajutat să organizăm fiecare cameră să acomodeze câte o familie. Bineînţeles că totul s-a făcut cu multă voie bună şi poveşti spuse toate în română, ca să înţeleagă Alex. Oscar înţelege destul de bine conversaţia în română.
Zilele de Sâmbătă şi Duminică le-am dedicat cursurilor de căsătorie, pe care le-am tradus pentru toţi în Spaniolă. Macedonio cu Nita au venit din Buenaventura sâmbătă dimineaţă şi echipa a fost completă. Am petrecut deci câteva zile frumoase de părtăşie, dar şi foarte povocatoare, cu subiecte delicate care cu greu le auzi discutate la biserică sau în familie. Soţii şi soţiile prezente au avut timp destul de confruntare şi analiză, pentru îmbunătăţirea relaţiilor şi găsirea de soluţii la problemele descoperite sau dezgropate. După aceste sesiuni, a fost timp şi pentru ca mămicile în special să pună întrebări legate de creşterea copiilor. Iar copiii au avut mult timp la dispoziţie să se joace şi să demonstreze cum sunt crescuţi. Le era dor unii de alţii căci se văd rar şi de fiecare dată când se întâlnesc sunt foarte bucuroşi.
(Alex dă sfaturi de creştere a copiilor în faţa casei)
Ultima zi a lui Alex la noi era luni, aşa că am profitat să ieşim din casă prin împrejurimi să îi arăt locurile, peisajul şi oamenii. Am ajuns la mai mulţi vecini, am făcut prezentările, am discutat despre noutăţile din ultimele luni. La Daniel şi Berta aveau masato, şi i-am surprins să le cer să ne dea şi nouă, căci voiam să probeze şi Alex înainte să plece. Am băut amândoi câte un castron spre satisfacţia gazdelor. De obicei le e ruşine să ne invite pe noi, căci au preconcepţia că noi condamnăm băutura lor tradiţională sau că o dispreţuim. De aceea se bucură când primim să bem masato.
Dupămasa am plecat spre Bermudez să scoatem pe Alex, Oscar, Aura şi copiii la maşina spre Lima. Cu ocazia asta mi-am dat seama că baza motorului, pupa bărcii este gata să se rupă de veche şi crăpată. Am ajuns cu emoţii în port, unde a doua zi am încropit-o cu nişte lemne şi cuie, ca să ajung cu ea întreagă acasă. Ne-am luat rămas bun de la fraţi şi i-am încredinţat în mâna Domnului pentru drumul lung până la Lima şi de acolo mai departe până în România.
În San Fausto am reluat ocupaţia săptămânală şi am preluat o parte din responsabilităţile de la şcoală. Pentru a fi un pic mai liberi cu timpul, Marc se ocupă doar de orele de Religie şi de Educaţia Muncii iar Adina de orele de Comunicaţie şi Engleză. Gregorio şi profesorul Yupanki contractat din primăvară continuă cu celelalte ore.
Elevii au avansat cu învăţătura Biblică. Clasele I-a şi a II-a au terminat acum lecţiile din Vechiul Testament şi după un examen vom intra cu ei în studiul vieţii Mântuitorului. Avem aşteptări şi de la clasa a IV-a, unde Jose şi Dora recunosc păcatele lor şi incapacitatea lor de a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Am avut o lecţie interesantă doar cu Manuel, care a priceput pilda cu fariseul şi vameşul ce se rugau la templu. El e încă destul de plin de valoarea lui proprie şi sper ca ceea ce a înţeles la ultima lecţie, să îl facă să îşi schimbe părerea de sine.
Cu elevii de clasa a III-a cred că se bate pasul pe loc, întrucât toţi şi-au găsit de lucru la vecinul crescător de vite, ca să câştige un ban, şi nu mai au timp suficient să dedice şcolii. Gregorio spune că nu au progresat cu învăţatul versetelor.
Noua clădire a bisericii din Amambay
O situaţie particulară s-a ivit în Amambay, unde pe lângă fratele Gregorio, la strângerea de duminică au început să vină nişte musafiri de la o biserică zisă evanghelică de mai departe, care şi-au pus în gând să fie prezenţi ca să „ajute” la consolidarea bisericii. Din păcate ceea ce s-a întâmplat e că i-au confundat împotriva metodelor noastre de lucru şi îi învaţă tot felul de obiceiuri şi legi omeneşti care nu au de-a face cu Evanghelia. Vreo doi din grup s-au ridicat să-l chestioneze pe fratele Gregorio că de ce trebuie să îi înveţe TOATĂ Biblia de la capăt. La aşa întrebări ridicole, bineînţeles că avem argumente şi răspunsuri bine conturate din Scripturi. Dar se pare că în spatele întrebărilor sunt alte motive şi alte intenţii. De aceea vă rugăm să puneţi înaintea Domnului în rugăciune grupul de oameni din Amambay care sunt constituiţi ca „biserică” deşi în ei se vede încă prea puţin sau deloc evidenţa convertirii. Nu vorbim despre familia pe care noi am învaţat-o ani de zile, ci de ceilalţi care se vin la timpul deadunare, şi care încă nu au fost expuşi la învăţătura din Cuvânt ca să înţeleagă mântuirea. Ca oameni fireşti, ei sunt mulţumiţi cu nişte ritualuri, cu forme exterioare, şi cuvinte frumoase.
Duminica trecută am fost la ei la adunare şi am avut prilejul pentru prima dată, să ţin un mesaj în limba aşeninka. Le-am explicat mai multe lucruri despre originea Bibliei şi despre felul în care vrea Dumnezeu să ne apropiem de Cartea Lui. La sfârşit unul din tineri a reluat aceleaşi întrebări cu care au venit ei învăţaţi de „lucrătorii” trimişi de la cealaltă biserică ce îi vizitează. Aşa că am mai rămas un timp ca să deschidem Biblia în mai multe pasaje şi să citească ei înşişi cum trebuie făcute lucrurile în ordine şi cu cap, după modelul dat de însuşi Domnul Isus Cristos şi practicat mai apoi de apostoli şi diaconi. A rămas ca duminica viitoare, când vor veni iar trimişii acelei biserici, să încercăm să conversăm cu ei şi să ajungem la o înţelegere, sau mai degrabă, la nişte lămuriri.
În această situaţie ne-am restabilit pe câmpul de misiune şi dorim să stăm aici până la jumătatea lui decembrie când se încheie şi anul şcolar. Vă reamintim că vom avea, se pare, 3 elevi care vor termina liceul şi că dorim mult ca să îi putem duce într-o excursie de promoţie. Pentru aceasta căutăm sponsori care să dorească să ne ajute să îi recompensăm pentru efortul susţinut de 4 ani în care nu s-au lăsat de studii.
Tocmai am terminat de citit Noul Testament în Română şi după ce mi s-a zbârlit părul pe mine văzând felul drastic în care ştie Dumnezeu să facă dreptate la sfârşitul istoriei, am reluat Biblia de la început, într-o versiune Spaniolă nouă foarte literară. Revenind brusc la Geneză şi la tristul început al omenirii, plin însă cu acte de îndurare şi grijă tandră a lui Dumnezeu faţă de rasa noastră generatoare de lacrimi, mă tot minunez de şansa pe care am primit-o să începem totul iarăşi de la zero, ca o creaţie nouă în Cristos, cu un pământ nou şi un cer nou pe care de abia le aştept să le luăm în stăpânire şi de data asta să nu mai dăm greş. Felul în care Dumnezeu a condus istoria omului, intervenind întodeauna în favoarea celor credincioşi şi neprihăniţi, îmi dă o mare încredere în Suveranitatea Lui. Şi am mai văzut ceva în Geneză: Dumnezeu deşi se îndură de un individ, salvează întotdeauna familia întreagă. Această observaţie îmi dă noi ţinte spre cercetare.
Vă salutăm cu drag din mjloc de Peru.
Marcus şi Adina
